VIDEO Întârziere la Autostrada Bucureștiului. Lotul 3 este cea mai importantă lucrare de infrastructură ce trebuie finalizată în 2024
Se lucrează în continure la Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0). A început asfaltarea pasajului peste A1, de pe lotul 3 al drumului.
Lucrarea are o întârziere din cauza unor țevi, parte a infrastructurii Transgaz, anunță constructorul Aktor. Reprezentanții Aktor susțin că vor finaliza până la finalul lui 2024 lucrările la lotul 3 Sud din A0. „Cel mai lung tronson de autostradă din țară” Potrivit secretarului de stat la Ministerului Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, lotul 3 din A0 este cea mai importantă lucrare de infrastructură ce trebuie finalizată în 2024. „Cel puțin din punctul meu de vedere, acest lot de autostradă este cea mai importantă lucrare pe care trebuie să o finalizăm anul viitor (2024 – n.r.) și are un impact major asupra traficului din sudul României, pentru că afectează peste 3 milioane oameni care trăiesc în această zonă, dar și pentru că, împreuna cu loturile 1 și 2, reprezintă continuitate între A1 și A2 via DN5, care sunt rute foarte importante pentru traficul de mărfuri din România, făcând legătura între Turcia – Grecia – Bulgaria – Portul Constanța cu centrul țării și Vestul Europei”, declara în 2023 oficialul de la MT. Odată finalizată A0, s-ar inaugura practic și cel mai lung tronson de autostradă din țară pe care se va putea circula în fapt, pe o distanță efectivă de 362 de kilometri, între Pitești și Constanța. În prezent, „recordul” este de 245 de kilometri, între Holdea și Târgu-Mureș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!