CSI / RusiaRăzboiUcraina

VIDEO. Kadîrov îi promite lui Putin că cecenii din Ucraina va ajuta Moscova ”să lupte până la un final victorios”

Cecenul Ramzan Kadîrov a reiterat că luptătorii ceceni din Ucraina vor ajuta Moscova „să lupte până la un final victorios”, relatează CNN.

Astfel, în timpul unei vizite la Kremlin, luni, 13 martie, Kadîrov i-a raportat lui Putin că „noi, în republică (Cecenia), ne descurcăm foarte bine, datorită dumneavoastră”.

„Luptătorii din Republica Cecenă servesc cu succes în zona de operațiuni militare speciale, îndeplinim toate ordinele dumneavoastră și urmărim să acționăm până la un final victorios. Locuitorii din regiune susțin pe deplin operațiunea militară specială și o consideră necesară pentru a-și atinge scopurile și obiectivele”, i-a spus Kadîrov dictatorului rus Putin.

Menționăm că Kadîrov, unul dintre cei mai fideli aliați al lui Putin, a fost acuzat de observatori internaționali și independenți de încălcări grave ale drepturilor omului pe teritoriul său și în afara acestuia. Acesta conduce forțe paramilitare considerabile care – deși fac parte în mod oficial din structurile de securitate rusești – îi sunt personal loiale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Mihai Vărzaru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *