Actualitate

VIDEO/ O polițistă a „câștigat” o geantă peste camera cu care filma. Protestatara „ȘOR” s-a ales cu proces penal

O participantă la protestul din centrul Chișinăului, organizat de fugarul Ilan Șor, a agresat o polițistă a Inspectoratului de Poliție Buiucani, care se afla în serviciu, la menținerea ordinii publice.

Astfel, incidentul a avut loc în această dimineața, 20 septembrie, în fața Parlamentului Republicii Moldova. Polițista filma situația la fața locului, când la un moment dat asupra ei s-a aruncat o protestatară care i-a lovit camera cu geanta, cerându-i să plece de acolo, scrie Jurnal.md.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată grupa operativă pentru documentarea cazului, pe care a fost pornit un proces penal.

Poliția îndeamnă cetățenii să-și exercite dreptul de a protesta pe cale pașnică, să nu admită provocări la violențe și încălcarea legislației, să se abțină de la acțiuni violente.

De asemenea, oamenii legii anunță că persoanele care nu vor respecta conduita impusă de legea cu privire la întruniri, fie vor instiga sau comite acte de violență, vor fi pedepsite conform legislației.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *