VIDEO: Patriarhul Daniel, la cina festivă oferită de Vladimir Putin
Evenimentul a avut loc în cadrul festivităţilor organizate la împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.
“Astăzi, la ora 20,00, este prevăzută în cadrul Programului Întâistătătorilor şi delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Moscova o cină festivă oferită de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Cina va avea loc la Palatul Faţetelor din Kremlin. La această cină participă, desigur, şi Patriarhul Daniel”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Patriarhul Daniel se află la Moscova în perioada 2 – 5 decembrie, cu prilejul festivităţilor organizate la împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.
Din delegaţia Patriarhiei Române mai fac parte arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, şi preoţii consilieri patriarhali Michael Tiţa, Ştefan Ababei, arhid. Maxim Ţifui, consilier eparhial, şi pr. Eugeniu Rogoti, traducător.
Patriarhul Daniel s-a întâlnit duminică, în Sala Tronului de la Reşedinţa “Danilovski”, cu Kiril, patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, iar luni, când s-au împlinit 100 de ani de la întronizarea Sfântului Tihon, primul patriarh rus după anul 1700, când împăratul Petru cel Mare a reformat Biserica Ortodoxă Rusă, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe locale au concelebrat Sfânta Liturghie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!