Fărămiţă se trăgea dintr-o familie de lăutari ţigani din Bucureşti. Tatăl era violonist, Tudor. Cel mic prinde repede, are ”ureche”. Bagă voce, dar se pricepe, bine, şi la acordeon. Prin 1949, când îşi satisface stagiul militar, debutează la o formaţie.

Apoi, nişte prieteni îi spun că Maria Tănase caută un acordeonist. Îşi ia inima în dinţi și, la 24 de ani, se prezintă în faţa starului. E acceptat pe loc. Din ’52 până în ’56 rămânea acolo, la ”Estradă”, apoi trece la ”Constantin Tănase”. Peste un deceniu stă aproape de ”Pasărea Măiastră”, Maria Tănase, care-l transformă în cel mai tare rapsod al vremii.

Fărâmiță Lambru a ajuns să cânte în Franţa, Italia şi Germania. În ţară, în paralel cu spectacolele susţinute alături de Maria Tănase, lăutarul a cântat prin cele mai cunoscute cârciumi din Bucureşti. Maria Tănase l-a ajutat să se angajeze la Teatrul ” Constantin Tănase”, acolo unde a devenit solist şi dirijor al orchestrei populare. Prietenia dintre cei doi a depăşit graniţele scenei, Maria Tănase fiindu-i lui Lambru şi martor de cununie şi naşă.

În ’62 merge la ”Electrecord”, unde trage piese alături de orchestra lui Nicolae Băluţă. Maria Tănase se stinge în 1963, iar Fărămiţă Lambru devine dirijor la Teatrul regional ”Ion Vasilescu” din Bucureşti.

Bolnav de diabet şi fumător înrăit, Fărâmiță Lambru şi-a continuat cariera în ciuda primelor semne ale bolii de plămâni. Se spune că nu s-a menajat deloc şi nu a refuzat nici o invitaţie la spectacole, nunţi sau botezuri. S-a îmbolnăvit de tuberculoză şi după o grea suferinţă a murit în 1974, la 47 de ani.