Guvern

(VIDEO) Preţurile şi durerile de cap discutate la Guvern

„Mâine la ora 8 vom avea o întâlnire cu reprezentanţii care au funcţii de control şi monitorizare în domeniul respectiv, unde va fi prezentată situaţia şi perspectivele care ne aşteaptă”, a mai spus Filat.

Şeful Cabinetului de miniştri nu a exclus faptul că în anumite situaţii preţurile sunt speculative: „Sunt preţuri care ţin de oscilarea preţurilor pe pieţele regionale, dar sunt situaţii care evident sunt speculative. Or, sunt produse asupra cărora adaosul comercial este limitat”. Filat nu s-a referit la vreun comerciant sau altul.

În ceea ce priveşte tariful la gazele naturale, despre care directorul „Moldova Gaz”, Alexandru Gusev, a declarat că nu-l doare capul, premierul a declarat: „Faptul că nu-l doare capul pentru mine reprezintă o problemă. Pe mine mă doare foarte tare capul de la tot ce se întâmplă la capitolul preţuri şi nu doar. Nu înseamnă că o să-i provoc dureri de cap. Dar trebuie să fie mult mai atent în ceea ce ţine de conducerea acestei instituţii la nivel de diminuare a costurilor de administrare, ca să putem să amortizăm aceste creşteri la tarife”.

Menţionăm că „Moldova Gaz” a cerut majorarea tarifului la gaz cu 18 %, cu 5 la sută mai mult decât cererea lor iniţială. Dacă acest lucru se va întâmpla, oamenii ar putea achita în mediu 5 lei şi 10 bani (cu 70 de bani mai mult decât până în prezent) pentru un metru cub de gaze.
Directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov, susţine că tarifele ar putea fi totuşi mai mici decât cele solicitate de „Moldova Gaz”. Totodată, ANRE vrea să stabilească un tarif pentru tot anul şi nu o dată la trei luni, cum era până acum.
„Dacă Agenţia va demonstra că cererea noastră este exagerată, vom accepta, dar dacă nu vom fi de acord, vom accepta tariful, însă vom ataca decizia în instanţă", spune Gusev.


Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *