VIDEO TIMPUL.MD: Glebus Sainciuc: Ca să trăieşti mult, trebuie să fii milostiv şi să poţi ierta

– Bun găsit, maestre! Cine v-a vizitat alaltăieri expoziţia de la atelier?
– Au fost colegii mei: Maria Saka-Răcilă şi Roland Vieru, dar şi scriitorul Andrei Burac, sculptorii Ion Zderciuc şi Valentin Vârtosu ş.a. De curând mi-am reparat atelierul. Am avut mult necaz cu el. Primăvara, când se topea zăpada, era inundat. Apa trecea prin atelierul Elenei Bontea direct în al meu. Am vândut o lucrare, iar cu banii câştigaţi am făcut reparaţii. Un pictor amator şi un bun prieten – Grigore Rudi – mi-a instalat încălzire autonomă. Tot el a selectat lucrările mele şi cele ale lui Lică, organizând o amplă expoziţie.

– Câte lucrări sunt în total?
– Câteva sute. Este o expoziţie-minune.

– Văd că şi aici, acasă, aţi adunat mai multe măşti. Aveţi de gând să le expuneţi undeva?
– Pe 20 mai, la Palatul Naţional, unde va avea loc un spectacol. Sunt 12 măşti: ale academicienilor Eugen Simion, Mihai Cimpoi şi Gheorghe Duca, precum şi ale lui Ion Ungureanu, Gheorghe Urschi, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Gheorghe Budeanu, Aureliu Busuioc, Ion Ciocanu ş.a.

– Casa şi grădina dvs. sunt un adevărat muzeu. Câţi ani are casa?
– Peste o sută. A construit-o tata, Vasile Sainciuc. În timpul României Mari, el a fost funcţionar la primărie. Lică a făcut un proiect – să construim în curte trei săli de expoziţii, dar am renunţat la el. A înălţat un centru expoziţional lângă Biserica „Sfânta Vineri”, în preajma casei în care s-a născut Maria Cebotari.

– Vă mai amintiţi de cunoscuta interpretă?
– Cu mulţi ani în urmă, m-au vizitat cei doi feciori ai ei. Le-am arătat şi curtea casei unde s-au mutat mai târziu părinţii cântăreţei. Pe strada Grigore Ureche 50. Maria era prietenă cu sora mea geamănă, Mărioara.

– Pe 19 iulie împliniţi vârsta de 92 de ani. V-aş ruga să ne spuneţi care este secretul longevităţii.
– Înainte de toate, trebuie să spun că în familia noastră au fost mai mulţi longevivi. Vărul meu, Dorimedont, care a construit şcoli la Dolna şi Vărzăreşti, refugiat la Braşov, a trăit 98 de ani, tata, originar din Bălcăuţi, nu departe de Mămăliga – 96 de ani, iar mama, din Olăneşti – 92. Am ajuns la vârsta mamei. Era foarte milostivă. Ea m-a învăţat a ierta. Ca să trăieşti mult, trebuie să fii milostiv şi să poţi ierta, aşa cum scrie în Sfânta Scriptură.

– Vă dorim mulţi-mulţi ani înainte! Mai există concursul „Vaca”?
– Prima vacă m-a îndemnat s-o desenez învăţătoarea mea Zinaida Drăganciu. De atunci încoace, am desenat mii de vaci, dar şi pe acei care îmi trec pragul casei sau al atelierului îi pun să deseneze câte o vacă. Pe autorii celor mai reuşite îi premiez şi le schiţez câte un portret.

– Ce vă bucură mai mult aici şi acum?
– Sunt mândru că sunt cetăţean de onoare al oraşului meu natal – Chişinău. Titlul mi-a fost conferit mie, dar şi soţiei mele – Valentina Rusu Ciobanu – anul trecut, de Hramul oraşului. Pentru mine acest titlu este cel mai scump.

– Să-l purtaţi cu cinste şi în continuare!