VIDEO. Un membru al organizației criminale „Patron”, reținut pentru contrabandă cu pietre prețioase în valoare de 12 mln. dolari
Un membru al organizației criminale „Patron” a fost reținut de oamenii legii, fiind cercetat penal pentru contrabandă cu pietre prețioase. Potrivit oamenilor legii, anul trecut, suspectul de 37 de ani a introdus în Republica Moldova pe cale de contrabandă piatră prețioasă „Moissanite”, valoarea estimativă a cărei este de 12 milioane dolari.
Conform IGP, în cadrul acțiunilor de investigație, organele de drept au efectuat mai multe percheziții în raionul Orhei, în urma cărora a fost depistată și ridicată o piatră prețioasă cu dimensiuni 87,50/24,15 mm, 1941 carat, precum și certificate de evaluare a pietrei prețioase în care era specificată valoarea estimativă de 12 mln. dolari.
Atât piatra, cât și documentele urmează a fi expuse expertizării pentru a stabili veridicitatea acestora.
În cazul în care va fi găsit vinovat, suspectul riscă de la 3 la 10 ani privațiune de libertate.