Actualitate

Visul lui Chiril Gaburici: Vrea să aducă Apple, Google și Tesla în Republica Moldova

Ediția din acest an este dedicată Educației și Inovației Digitale. La eveniment au participat prim-ministrul Pavel Filip, partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, reprezentanți ai industriei IT și mediului academic, experți internaționali.

„Am un vis, la intrarea în Tekwill, în afara de logo-urile noastre și cele ale partenerilor de dezvoltare, să stea, pentru început, încă trei logouri – Apple, Google și Tesla, de exemplu, iar apoi încă multe altele. În Republica Moldova să vină aceste mari companii ale sectorului IT, iar noi să avem peste 100.000 de specialiști care să muncească aici, în țara lor, cu salarii foarte bune și CV-uri care să le asigure viitorul”, a declarat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la Moldova ICT Summit 2018. 

În discursul său, Chiril Gaburici a anunțat că, începând cu 1 septembrie 2018, în curricula școlară va fi introdusă educația digitală obligatorie în școli, din clasa I. „Ministerul Economiei și Infrastructurii va depune eforturile necesare pentru a contribui la asigurarea bazei materiale și conceptuale a acestei transformări. Vom susține și promova Proiectul educațional „TwentyTU” pe care-l privim ca pe o completare serioasă a programele școlare existente, dar cu accent sporit de digital și care va implica atât industria, cât și societatea”, a afirmat ministrul Gaburici.

În perioada 2016-2017, cifra de afaceri a sectorului tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC) a crescut de la 10,5 miliarde lei la 12,2 miliarde lei, înregistrând și o creștere a exportului IT și comunicații până la 3,3 miliarde lei. „O creștere semnificativă a avut exportul de produse și servicii IT de la 1,1 miliarde lei până la 1,7 miliarde lei. Este o creștere semnificativă, dar și un semnal clar pentru noi, că industria va avea nevoie de mai multe resurse – în primul rând de resurse umane, dar și de mai multe investiții. Ratele de creștere a industriei TIC, dar și de absorbție a noilor tehnologii, interesul pe care-l manifestă față de acest domeniu noua generație, ne oferă siguranța că Moldova are oportunități mari de dezvoltare în această direcție, nu doar în calitate de consumator, dar și de generator de produse și servicii TIC. În acest sens, Ministerul Economiei și Infrastructurii își ajustează politicile publice menite să contribuie la valorificarea oportunităților investiționale și potențialului de creștere a industriei TIC”, a afirmat ministrul Economiei și Infrastructurii.

De asemenea, Chiril Gaburici a apreciat succesul înregistrat de primul parc IT din țară – „Moldova IT Park”, care a înregistrat un număr de 160 de companii rezidente, dintre care 52 cu capital social străin. Volumul total prognozat de vânzări este de 1,4 miliarde lei pentru 2018. Totodată, ministrul a vorbit și despre facilitățile acordate rezidenților parcurilor IT: 7% – impozit unic, rezidență virtuală, mecanism simplificat de administrare și raportare printr-o formă unică, o gamă vastă de domenii de activitate inovațională.

„Un potențial nevalorificat încă, îl are „IT startup visa”, aprobată în 2017, care permite companiilor rezidente a parcului IT, angajarea fără permise de muncă și acces la un regim simplificat de obținere a vizelor de lungă durată pentru specialiștii IT din străinătate. Acest lucru va suplini lipsa forței de muncă calificate acasă, dar și va contribui la un transfer real spre țara noastră de tehnologii și modele de afaceri noi. Suntem ferm convinși, că parcurile IT, ca o platformă inovativă pentru dezvoltarea afacerilor competitive în domeniul IT, va oferi sectorului o creștere economică substanțială, perspective pentru tinerii profesioniști și locuri de muncă bine plătite aici în țară”, a punctat ministrul Gaburici.

În acest an, Republica Moldova a urcat 4 poziții în Ratingul mondial privind evoluția societății informaționale, realizat de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, plasându-se pe poziția 59 din 176 state incluse în clasament. Elementul principal al evaluării este indicele de dezvoltare al tehnologiei informaționale și comunicațiilor, gradul de acces la rețea, deschiderea către inovație, calitatea educației digitale etc.

Potrivit datelor oficiale, rata de penetrare a Internetului, raportată la numărul populației este de circa 76%, iar ponderea gospodăriilor care dispun de cel puțin un calculator este de peste 70%. Numărul de conexiuni la serviciile de acces la Internet fix de înaltă viteză este în continuă creștere și atins, în anul 2017, 584 mii de abonamente, iar la servicii de acces mobil a depășit cifra de 692 mii de abonați, dintre care circa 610 mii abonați au accesat Internetul prin intermediul smartphoanelor.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *