Actualitate

Vizită regală în R. Moldova. Custodele Coroanei Române Margareta şi Principele Consort Radu vine astăzi la Chișinău

Vineri, 28 octombrie, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, efectuează o vizită la Chişinău, alături de Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu.

Vizita are loc în urma unei convorbirii telefonice de la sfârşitul lunii iunie cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. În cadrul discuţiei de atunci a fost evocat sprijinul pe care Coroana Română l-a acordat, începând din anul 2013, efortului Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană, precum şi legătura istorică dintre Casa Regală şi ţara-soră, transmite Agerpres.

De asemenea, Custodele Coroanei şi preşedintele Republicii Moldova au discutat despre modalităţi concrete de continuare a sprijinului acordat de Familia Regală pentru aderarea ţării la UE.

În cadrul vizitei de vineri de la Chişinău, Majestatea Sa Margareta şi Principele Consort Radu vor avea o serie de întâlniri cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu şi colonelul Iurie Gîrneţ, rectorul (comandantul) Academiei Forţelor Armate ”Alexandru cel Bun”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Mircea cel Batrin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *