Politică

Vlad Filat susține că Republica Moldova ar fi pierdut încrederea creditorilor externi: „FMI a spus stop”

Fostul prim-ministru Vlad Filat acuză guvernarea PAS de eșec total în relația cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și de compromiterea credibilității externe. Într-o analiză publicată pe internet, Filat afirmă că FMI ar fi oprit finanțarea pentru Republica Moldova, „după patru ani de împrumuturi record și promisiuni neonorate”.

„Republica Moldova nu a primit ultima tranșă de circa 170 milioane de dolari, echivalentul a 2,9 miliarde lei, din programul de finanțare care a expirat în octombrie 2025. Motivul este clar: reformele economice asumate nu au fost implementate”, susține Vlad Filat.

Potrivit lui, programul cu FMI trebuia să fie „dovada responsabilității fiscale a guvernării, dar a devenit un catalog al promisiunilor încălcate”. Fostul premier afirmă că reformele în domeniul energetic, fiscal și al luptei anticorupție „au rămas doar pe hârtie”.

„FMI nu este o instituție politică. Când taie tranșa, o face pentru că guvernul a falsificat progresele, a cosmetizat cifrele și nu a făcut reforme reale. În loc să se concentreze pe transparență și combaterea corupției, PAS a ales campaniile de imagine”, a menționat Filat.

Acesta atrage atenția că blocarea tranșei FMI ar lăsa o gaură de 2,9 miliarde lei, iar în lipsa finanțării externe, Guvernul va fi forțat să se împrumute de pe piața internă, la dobânzi de până la 12%.

„Fără FMI, Guvernul nu mai are acces la bani ieftini. Lipsa finanțării externe va fi compensată prin împrumuturi mai scumpe, iar băncile comerciale vor fi cele care vor câștiga, nu economia”, avertizează Filat.

Mai mult, el acuză guvernarea că ar manipula datele economice și că „a trăit pe datorie fără să creeze valoare”.

„Deficitul bugetar a crescut de la 4,6 miliarde lei în 2021 la 18,1 miliarde lei în 2025. FMI nu finanțează guverne care manipulează execuțiile bugetare doar ca să dea bine în rapoarte”, afirmă fostul premier.

Filat subliniază că pierderea finanțării FMI va avea efecte de domino asupra celorlalți parteneri externi, deoarece Uniunea Europeană, Banca Mondială, BERD și BEI își aliniază deciziile în funcție de evaluările sale.

„Guvernul PAS pierde nu doar bani, ci și încrederea partenerilor. Modelul lor de guvernare a fost simplu și populist: să trăim pe datorie, să arătăm investiții doar pe hârtie, să menținem dobânzile mari pentru ca băncile prietene să câștige, iar FMI să acopere golurile. Dar FMI nu mai plătește factura incompetenței. Eșecul programului cu FMI marchează sfârșitul iluziilor guvernării PAS. Moldova a rămas cu datorii uriașe, reforme neterminate și credibilitate pierdută. FMI a spus stop. Dar băncile locale, apropiate de PAS, încă încasează”, a conchis Vlad Filat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *