Interviu

Vlad Plahotniuc: „Când comuniștii îți cer demisia, înseamnă că recunosc că ai succese”

Cu ocazia vizitei acestuia în Italia, comuniștii au declanșat o nouă ofensivă, cerându-i insistent demisia. Subiectul fiind de un interes public deosebit, Departamentul politic al TIMPULUI a realizat un interviu cu Vlad Plahotniuc, în care a încercat să afle, din prima sursă, mai multe amănunte privind cauza atacurilor din partea comuniștilor, scopul vizitelor sale în străinătate, zvonurile privind demiterea ministrului Focșa ș.a.

– În ultima perioadă de timp aţi devenit o ţintă frecventă a atacurilor comuniștilor. Este de remarcat faptul că ei vă atacă personal, nu și partidul din care faceți parte…
– Am înțeles demult un adevăr: când comuniștii îți cer demisia, înseamnă că recunosc că ai succese în domeniul în care activezi. PCRM nu atacă pe cineva din senin, fără motiv, ei fac acest lucru atunci când simt un pericol din partea celui pe care îl atacă. Ceea ce mă surprinde însă foarte mult e altceva, și anume, deficitul de imaginație de care dau dovadă comuniștii care au ajuns să preia ideile lui Mocanu și ale grupului infracțional care stă în spatele acestuia. În PCRM sunt oameni cu o imaginație foarte bogată, oameni creativi, nu înțeleg ce s-a întâmplat cu ei de au ajuns să se transforme în purtătorii de cuvânt ai lui Mocanu. Revenind însă la motivele pentru care ei mă atacă, acestea nu sunt greu de intuit – ei nu pot să uite sprijinul meu la formarea AIE și debarcarea PCRM-ului de la putere. Ei mi-au spus asta în repetate rânduri, deci, nu m-a surprins atitudinea lor.

– Cu ce i-ați supărat personal de vă cer cu insistență demisia şi de ce v-au lăsat în pace până acum?
– Comuniștii au tăcut până acum, pentru că au tot sperat că vor izbuti să spargă Alianța cu ajutorul PDM. Când am reușit însă să alegem președintele, ei au înțeles că șansele lor de a reveni la guvernare sunt egale cu zero și au declanșat campania împotriva lui Marian Lupu, împotriva mea și a PDM, în general. Un alt motiv ar fi legat de destrămarea tot mai vizibilă a PCRM. Există informații că mai mulți oameni îi părăsesc în teritoriu și trec la alte partide, de aceea ei au intrat în panică și încearcă prin aceste atacuri să ne determine să nu-i acceptăm în PDM. Ei ar trebui să-și facă griji cum să oprească aceste plecări, dar nu ce se întâmplă cu oamenii lor după ce pleacă din partid.

– PDM e gata să-i primească pe cei care pleacă din PCRM?

– În PCRM nu sunt toţi bătăuşi şi circari, există şi oameni de valoare care, din păcate, nu au fost lăsați să iasă în față de către gruparea din fruntea partidului. Sunt oameni pe care multe partide i-ar primi cu toată deschiderea, nu doar PDM. Partidul nostru are criterii foarte clare în ceea ce privește acceptarea de noi membri, în special când e vorba de oameni plecați din alte partide.

– În PCRM se aud tot mai frecvent voci care vorbesc despre oligarhizarea politicului și vă acuză direct sau indirect că le racolați oamenii, oferindu-le bani.
– Cineva de la PCRM a vorbit de oligarhizare? Cine anume?

– A fost o declarație chiar acum două săptămâni…

– Mie îmi vine greu să cred că cineva din PCRM ar putea măcar să rostească cuvântul oligarhizare sau să vorbească despre bani. Asta ar însemna să deschidă o portiță în spatele căreia, sunt sigur, se află surprize neplăcute pentru ei. Haideți să fim serioși, PCRM nu e un partid cu oameni săraci, ei doar prin retorica demagogică îi reprezintă pe oamenii săraci și vorbesc despre sărăcie. În ceea ce privește acuzația că oamenii lor pleacă, pentru că primesc bani, aceasta este doar o modalitate prin care liderii PCRM vor să se justifice în interiorul partidului, pentru că au scăpat situația de sub control și o să vedeți că, în momentul în care partidul se va destrăma, ei tot asta vor spune.

– În ultimul timp se creează impresia că liderul comunist Voronin nu mai controlează situaţia în partid. Cine este adevăratul lider al PCRM?

– Nimeni. De aceea și fug oamenii. Dar aș vrea să vă rog să nu insistăm prea mult asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul PCRM. E problema lor, eu am fost de acord să vă răspund la ceea ce ține de atacurile la adresa mea. În rest, nu vreau să comentez situația din PCRM.

– Cum comentaţi acuzaţiile lui Gr. Petrenco, precum că ați fi fost urmărit de Interpol Italia?

– Răspunsul este unul categoric: Petrenco este un mincinos notoriu. De data asta însă, cine l-a pus la cale să facă această declarație și-a bătut joc de el. Pentru că exact în momentul în care lansa această minciună, eu eram chiar în Italia, într-o vizită oficială – mă întâlneam cu reprezentanți ai conducerii țării. Deci era absolut logic că o asemenea informație nu putea fi adevărată, ea a fost lansată cu scopul de a discredita vizita mea în Italia. Eu însă am avut o vizită foarte bună, în timp ce ei au arătat încă o dată care este scopul real al acuzațiilor lansate la adresa mea. Vreau să vă mai dau un amănunt interesant: la toate acuzațiile lansate la adresa mea, eu cer imediat infirmarea de la instituțiile care sunt vizate, fie că este vorba de Italia, Anglia, Cipru etc. Fac acest lucru pentru mine, pentru arhiva mea personală, nu pentru a le publica undeva. Deja am folosit aceste documente care infirmă acuzațiile la adresa mea, în mai multe întâlniri pe care le-am avut cu ambasadori sau oficiali străini. Nu am însă de gând să mă angrenez public în această campanie, mai ales când văd că se folosesc de articole plătite în presa străină. Este deja atât de evident cine stă în spatele acestor atacuri și ce obiective are, încât atacurile lor se discreditează de la sine. Eu am făcut de câteva ori greșeala de a-i credibiliza pe acești huligani politici, răspunzând prea serios acuzațiilor lansate de ei. Dar nu o să repet această greșeală.

– Vorbeați mai devreme de vizitele în străinătate, în ultima perioadă aveţi o agendă externă tot mai consistentă. Care este scopul acestor vizite?

– R. Moldova nu va adera niciodată la Uniunea Europeană doar pentru că ne dorim acest lucru, la fel și în cazul liberalizării vizelor, nu ne vom atinge acest obiectiv doar așteptând ca el să se îndeplinească. Pentru aceste obiective trebuie să muncim cu toții și nu trebuie să lăsăm doar Guvernul să ducă această sarcină dificilă. Apropo de acest lucru, în vizitele de până acum am constatat cu satisfacție efectele pozitive ale politicii externe promovate de Guvernul nostru, care nu are deloc o sarcină ușoară, iar ceea ce facem noi, conducerea Parlamentului, deputații, este să sprijinim Guvernul AIE în eforturile sale de a obține liberalizarea vizelor și de a accelera parcursul european al R. Moldova. Iar Parlamentul poate juca un rol foarte activ în acest proces.

– Vorbeați de sprijinul acordat Guvernului – când ne putem aștepta ca PDM să opereze anumite schimbări în echipa pe care o are la Guvern? Cum comentaţi discuţiile tot mai insistente din ultimul timp referitoare la demisia ministrului Focșa?
– PDM se află acum în plin proces de reformă, iar în acest proces intră și evaluarea participării noastre la guvernare, o evaluare care este aproape finalizată și ea va fi discutată în cadrul forurilor noastre de conducere. Noi nu am făcut însă o evaluare de suprafață, care să-i vizeze doar pe reprezentanții noștri în Guvern. Evaluarea noastră este una consistentă, ea pornește de la obiectivele pe care PDM și Guvernul AIE și le-au asumat. Degeaba o să schimbăm un om cu alt om, dacă nu avem niște mecanisme clare de urmărire a îndeplinirii obiectivelor pe care ni le-am asumat. Sigur că sună spectaculos când se anunță demiterea unui ministru din funcție, dar spectacolul durează 24 de ore, după care revenim la aceeași problemă – eficiența. De aceea, noi am încercat să vedem unde putem îmbunătăți activitatea reprezentanților noștri în Guvern, iar acest lucru nu e suficient doar prin schimbarea lor din funcție, ci și printr-o recalibrare a obiectivelor. În ceea ce privește zvonul privind demiterea domnului Focșa, vă confirm doar că este un zvon, nimic altceva. În partid nu s-a luat nicio decizie în acest sens, noi avem un for colectiv care decide, iar acest for nu s-a întrunit.

– Vă mulțumim pentru interviu.

– Cu plăcere. Succese!

Departamentul politic TIMPUL

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Bagrin Diana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *