Vlad Plahotniuc merge în Polonia
De asemenea, Prim-vicepreşedintele Parlamentului din ţara noastră are programate întrevederi cu liderii structurilor parlamentare polone cu care Moldova colaborează pe linie legislativă: Adunarea Parlamentară a Poloniei şi Moldovei şi Grupul de prietenie moldo-polon din Parlament.
Temele abordate în cadrul întrevederilor vor viza intensificarea colaborării bilaterale şi a cooperării dintre cele două Legislative, susţinerea Poloniei în vederea aderării Moldovei la Uniunea Europeană şi implementarea reformelor necesare pentru atingerea acestui obiectiv strategic.
Menţionăm că Polonia a fost co-iniţiatoare a Parteneriatului Estic şi promovează activ extinderea Uniunii Europene spre Est. De asemenea, din punct de vedere economic, Polonia reprezintă un model pentru statele europene, fiind singura ţară membră a Uniunii care nu a intrat în recesiune.
Amintim că, recent, Vlad Plahotniuc a primit la Parlamentul de la Chişinău delegaţia Tribunalului Constituţional al Poloniei, care l-a invitat să viziteze şi această instituţie la Varşovia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!