Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; și mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune.” ( II Corinteni 12; 6-9)
Acest episod despre care vorbește aici Sfântul Apostol Pavel e unul extrem de delicat. După ce vorbește despre descoperirile pe care i le-a făcut Dumnezeu, la persoana a III-a, ca și cum altcineva le-ar fi trăit, vorbește de boala sa. Se știe că ucenicul lui, Luca evanghelistul, îi era medic curant, se ocupa de boala lui, despre care nu știm foarte multe, dar se presupune că era o afecțiune cerebrală care îi afecta vederea. Când Pavel spune că are în trup un ghimpe, înger al Satanei, se referă la această boală. E destul să ne amintim că bolnavii se vindecau și dacă trecea cumva deasupra lor umbra Apostolilor ca să ne dăm seama de ce consideră Pavel boala ca o pavăză împotriva trufiei. Pentru că atunci când vindeci pe altul, dar pe tine nu reușești, nu uiți că de fapt Dumnezeu vindecă prin mâna ta, fără ca tu să ai o putere.
Punctual Sfântul Apostol ne spune în această epistolă către corinteni că ar avea cu ce să se laude, nefiind laudă goală, ci adevărul gol-goluț; că nu își dorește ca oamenii să îl mărească pe el; că boala e împotriva trufiei și că harul lui Iisus îi este suficient, mai ales că în slăbiciune puterea lui Dumnezeu se desăvârșește. Nu e un cuvânt ușor de citit și înțeles. Slăbiciunea duce la smerenie, smerenia golește omul de patimile și gândurile proprii transformând inima omului în sălaș bun Duhului Sfânt.
Însă altceva aș vrea să reținem din acest episod. Un aspect pe care noi, creștinii, îl omitem permanent: „de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine”. Suntem îndemnați să stăruim înaintea lui Dumnezeu cu cererile noastre. Vrem un copil care nu vine, vrem sănătatea noastră, vrem câte și mai câte. Ne rugăm, ținem posturi, batem mătănii, citim acatiste.
Dar ce spune Pavel? Că i-a cerut de trei ori lui Dumnezeu. Ce înseamnă să ceri de trei ori? Înseamnă să ai credință, să știi că Dumnezeu te-a ascultat deja, dar să mai știi că „facă-se voia Ta” poate să însemne că ceea ce cerem nu ne este pentru mântuire. Nu spun că e greșit să citim un acatist 40 de zile. Și eu fac de multe ori acest canon pentru un necaz sau altul, pentru aproapele meu care e bolnav. Dar să ne rugăm cu smerenie: iată, acest prieten al meu e bolnav, mă voi ruga pentru el 40 de zile, cu încredere că Domnul va face cu el cum e mai bine pentru mântuirea lui.
Nu cumva să cădem în orbire și de necaz că Domnul nu ne-a împlinit o cerere sau alta, să disperăm și să slăbim în credință. Voia noastră să o cerem de trei ori în rugăciune, dar zilnic să cerem voia Lui în toate cele ce se petrec cu noi sau cu cei pe care îi iubim.
