Finanţe

Vom plăti câte 6,33 lei pentru un metru cub de gaz!

Tarifele au fost anunţate de Agenţia pentru Reglementare în Energetică. ANRE a acceptat parţial solicitarea SA “Moldovagaz”, de ajustare a tarifului mediu de livrare a gazelor, cu 23,2 la sută. Astfel, noul tarif mediu de livrare a gazelor este de 5.664 de lei pentru o mie de metri cubi, cu 1.065 de lei mai mare decât tariful anterior, de 4.599 de lei pentru o mie de metri cubi.
 
Tarifele diferenţiate pentru consumatorii finali (fără TVA de 6%) sunt următoarele:

Directorul ANRE Victor Parlicov a declarat astăzi că şi tarifele pentru energia termică vor fi ajustate. "La energia termică cu siguranţă se va modifica tariful pentru că nicidecum nu încăpem în 3% prevăzute de metodologie", a spus Victor Parlicov. "Tariful la gaze calculat actual reiese din realităţile trimestrului patru. Din ianuarie vom avea un nou contract, probabil un nou preţ şi, posibil, o nouă formulă de calculare. Când va fi clară formula vom încerca să stabilim un tarif anual", a adăugat directorul ANRE.

Noile tarife vor intra în vigoare la 1 octombrie 2011. Ultima modificare a tarifelor la gazele naturale a fost operată de ANRE la sfârşitul lunii ianuarie 2011.

Timpul.md (N.G.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *