Asta pentru că Dodon ne-a oferit suficiente indicii despre intențiile sale, despre ceea ce gândește și despre fobiile care îl domină încă din această lună și ceva de când, din păcate, a fost ales președinte. Într-un interviu pentru un oarecare canal „global” care emite în zeci de limbi, ceea ce nu-l face mai puțin kremlinez și imperialist, Dodon a guițat, ofuscat, că moldovenii ar trebui să-și ceară scuze de la cetățenii ruși care se consideră conducători de „țară” la Tiraspol, pentru că ei, moldovenii, i-au atacat pe bieții „transnistreni” în 1992, ei sunt de vină și pentru război, și pentru separatismul care durează de atunci, deoarece au dorit Unirea cu România. O altă declarație șocantă a celui ajuns, din greșeală, președinte, a fost legată de așa-zisa „românizare” pe care Bucureștiul o practică pe tinerii moldoveni ajunși la studii în România, pentru că le oferă 5000 de burse în fiecare an. Aceasta din urmă a și făcut subiectul zilei la toate televiziunile importante de la București, fiind luată în discuție în emisiunile de dezbatere și analiză politică. Și mi-a lăsat un gust amar, de anii 2006-2009, când declarațiile antiromânești ale lui Voronin erau la ordinea zilei, expulzările de diplomați români de la Chișinău erau frecvente, ajungându-se chiar la trimiterea acasă a ambasadorului român, în aprilie 2009. Presupun, însă, că Dodonul îl va depăși cu mult în impertinență și imbecilitate pe bătrânul general bolșevic Voronin. Făcând mult mai multe pagube în relațiile dintre frații de pe cele două maluri ale Prutului.
Că Dodonul e așa cum e, nu-i de mirare. El a fost pregătit în laboratoarele FSB-ului sovietic, moștenitorul unor structuri sovietice, specializate în tentative de distrugere a unității românești, statului român, în lichidarea fizică a românilor ca etnie. Este un robot care va continua să bage strâmbe în următorii patru ani.
Dar ce facem noi, ceilalți? Cum ne apărăm de atacurile lui? Cum vom apăra ființa românească în teritoriul dintre Prut și Nistru, ca să ne putem relua drumul spre România și Europa peste patru ani?
Am mai fost în situația să strângem rândurile, să ne retragem pe poziții și să rezistăm în așteptarea unor vremuri mai bune. Și în 1995, și în 2002-2003, și în 2009, am luptat pentru idealurile în care credem. De fiecare dată, am învins. Vom învinge și acum?
Asta e întrebarea pe care mi-o pun. Nu mai suntem nici în 1995, nici în 2002, nici chiar în 2009. În 1995 mai erau pe poziții mulți luptători din 1989-1991, era mai ușor să mobilizezi cetățenii la rezistență împotriva agrarienilor care doreau și ei, la fel ca Dodon, „limba moldovenească” și „istoria Moldovei”. S-au dovedit slabi, până la urmă, încât până și Mircea Snegur, care intrase în 1994 în PDAM doar ca să capete un partid mare care să-l susțină, mai ales în teritoriu, i-a părăsit în aprilie 1995 și a cerut ca limba oficială din Constituție să fie numită „română”. În 2002, crescuse prima generație de copii care au căpătat memorie cursivă și au făcut primii ani în viață în anii revoluționari 1989-1991, care se aflaseră pe lângă luptătorii de atunci. Și atunci, Voronin a pierdut lupta și nu a demolat Istoria Românilor și Limba Română din școli și universități. În 2009, tinerii, și nu numai ei, se săturaseră de Voronin, iar României îi creștea vertiginos forța de atracție după aderarea la NATO și UE. Dar protestele din 2009, în scurtul timp care au durat, au marcat deja o deplasare față de cele din 1989-1991, 1995, și 2002, în sensul în care, dincolo de violențele regizate de provocatori, nici la mitingurile pașnice nu mai exista acel nivel al discursurilor, organizării, nu mai exista acea atmosferă spirituală înălțătoare pe care eu unul am prins-o în 2002, pe când aveam 13 ani. Am înțeles în 2009 că am câștigat lupta din nou, prin august – după ce comuniștii pierduseră majoritatea din Parlament în urma alegerilor anticipate din 29 iulie. Dar am mai înțeles un lucru încă de pe atunci – dacă acum câștigăm, iar peste câțiva ani, după ce ne-am bătut joc de noua șansă venită de sus, s-ar putea să ne dăm seama că acea șansă a fost și ultima. De ce?
Pentru că Republica Moldova este secătuită, biologic și social. Cei mai buni tineri și persoane active pleacă, aceia dintre ei care rămân nu mai sunt în număr suficient de mare ca să facă diferența, și cei mai mulți dintre ei sunt, oricum, dezamăgiți și s-au refugiat în proiecte personale, crezând că tăvălugul îi va ocoli, cumva. Cu fiecare zi care va trece, din mandatul lui Dodon, șansele noastre de a înlătura de la putere pentru totdeauna politicienii ca el și tovarășii lui, cu modul lor de gândire, vor scădea tot mai mult.
Îl vom putea învinge pe Dodon?
Întrebarea rămâne deschisă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
