Finalul jocului este de-a dreptul tragic, pentru că tânărul lipsit de experiența vieții, de capacitatea discernerii între bine și rău, de abilitatea de a se opune răului este prins în cursa morții. Sigur că nimeni din noi nu este exponat de muzeu ca să nu se revolte atunci când e vorba de niște capcane în care tu sau altcineva poate cădea oricând.
Până aici e greu să lămurim de ce influența răului asupra omului este atât de mare. Se știe doar că lupta dintre bine și rău face parte din existență, de când e lumea și pământul. Mă întreb, însă, răul are prioritate sau noi promovăm mai puțin binele?
Trăim vremuri în care progresul crește vertiginos în toate domeniile. Centrele și instituțiile de cultură sunt încăpătoare pentru toți. Mă refer la școli, biblioteci, biserici, teatre, muzee etc. pentru care am putea găsi mai mult timp să le frecventăm. Există, însă, un „dacă” ne-am îndrepta interesul nostru spre o viață îmbunătățită spiritual. Nu vreau să dau sfaturi nimănui în acest sens, când nimeni nu mi le cere. Cu atât mai mult că nu întotdeauna, în viață, cel din prima bancă ajunge departe. Dar nici nu pot, nu vreau să stau pe scaunul mortului și să mă uit cu indiferență la tabloul sumbru al vieții mele în care trăiesc. Și indiferența ca și păcatul se plătesc într-un final.
Mai bine îmi pun câteva întrebări, care pe mine m-au ajutat, mă ajută să mă îndepărtez de „lumea care-ntinde lucii mreje”, cum spunea Eminescu în „Glosă”, adică de răul din lume ce te poate ușor ademeni:
1. E cunoscut proverbul „Decât să-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala, mai bine să-l bagi într-o carte”? Și de câte ori pe an ne băgăm nasul într-o carte bună? (ca să nu fiu răuță, am redus termenul – sunt mult mai multe cărți bune care așteaptă să fie citite). 2. De ce confundăm cunoștințele aprofundate cu studiile pe care le facem în goană, adunând câteva diplome care stau tăcute prin sertar ca și stăpânul lor care nu are ce spune? 3. De ce ne băgăm în față ca să fim văzuți, dar ni-i rușine să facem un pas înapoi ca să vedem lumea și ea să te vadă când trebuie? 4. De ce de mici urâm școala, profesorii exigenți, deprinderile de muncă intelectuală? 4. De ce avem agresiune când vine vorba de credință – nu de popi, nu de biserică – dar de preceptele ei, de decalogul pe care-l încălcăm de 2000 mii de ani încoace?
Sunt doar câteva întrebări pe care, dacă mi le pun la timp, nu mă mai înghite nicio balenă albastră. Mă implic plenar, în fiecare zi, să răspund la întrebările de mai sus cu fapte edificatoare nu doar pentru mine, dar și pentru bucuria celor din jurul meu. Astfel, balena albastră, dacă reușim s-o colorăm în roz, se va speria de noi și va deveni ea jocul faptelor noastre.
Silvia Strătilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
