Voronin si Buratino

Totul este de gasit in aceasta agonie prelungita a lui Voronin, toata gama de sentimente, toate genurile literare – si drama, si comedie, si grotesc, si tragicomedie. Izbucnirile emotionale necontrolate ale liderului comunist il recomanda intr-adevar ca pe un personaj literar de exceptie. In special, unul dintr-o piesa pentru copii. Unul negativ, fireste, din galeria acelora care pe parcursul intregii povesti se confrunta cu un baietel ori o fetita pozitivi si exemplari. Un fel de Karabas-Barabas luptand cu Buratino pentru detinerea controlului asupra papusilor.

Pare ca, din registrul larg de emotii si trairi pe care le-a etalat public Voronin, ultimul accent care i-a mai ramas sa-l puna ar fi sa, pur si simplu, izbucneasca intr-un plans crancen din pricina ca a fost lipsit de jucaria preferata, Puterea. Tot ce face el, de la expedierea oponentului nahren pana la avansarea a cinci conditii… apoi avansarea a doua conditii, toate astea nu sunt decat niste incercari disperate de a se crampona de jucaria-putere, in pierderea careia refuza cu obstinatie sa creada. Totul pare impins la limita dincolo de care ar trebui sa inceapa un bocet in toata legea.

Si Karabas-Barabas plange in final, daca va mai amintiti, fiind consolat de Buratino. Ne este sugerata astfel ideea ca ex-personajul negativ va deveni de acum incolo unul inofensiv si poate chiar pe alocuri pozitiv. Ceea ce pare ca a mai ramas sa vedem asadar in prestatia ex-presedintelui, ar fi o situatie-clona a celei din cunoscuta poveste, cu un Voronin-Karabas-Barabas plangand, iar Opozitia-Buratino mangaindu-l si spunandu-i ca totusi, un simulacru de jucarie-putere ii mai ramane inca pentru viitorii patru ani, adica si masina, si paza, si pensie buna, asa ca are tot timpul la dispozitie pentru a se transforma intr-un personaj bland si pozitiv. In acest punct, insa, Voronin ar spune printre lacrimi si sughituri: „Da, paza o sa am, dar Condrita nu mai este a mea!…” si ar izbucni intr-un bocet si mai mare. (Zic: lui Voronin i-a mai ramas sa planga „public”, pentru ca in intimitate pare sa o fi facut deja.)

In poveste, asadar, raul este pedepsit si uneori el se preface, ca prin minune, in bine. Numai ca exact in acest punct trece hotarul adanc intre viata si literatura. Daca in ultima, raul isi cunoaste intotdeauna pedeapsa fie prin anihilare, fie prin reeducare, in viata el nu face decat fie sa persiste in ceea ce este, fie sa se metamorfozeze in alte forme de rau.
Si niciodata in povesti nu ni se spune nimic despre ce se intampla cu Buratino, atunci cand acesta ocupa locul de stapan peste papusi al lui Karabas-Barabas.