VOX POPULI: Chișinăuienii nu-l agreează pe Chirtoacă, dar nici n-au vrut să facă jocul socialiștilor
La modul practic însă, secțiile de votare au fost aproape goale, iar cei care au preferat să stea acasă invocă diferite motive: de la faptul că n-au avut timp, până la faptul că în oraș, oricum, nu se va schimba nimic. Chișinăuienii au păreri împărțite în legătură cu mersul lucrurilor în Capitală. În timp ce unii spun că respectă primarul suspendat, alții îl învinuiesc de toate relele, dar menționează că n-au vrut să facă jocul socialiștilor.
La scrutinul pentru demiterea primarului suspendat s-au prezentat aproape patru la sută dintre tinerii cu drept de vot în municipiul Chișinău.
„Dacă ar fi avut libertate, Chirtoacă ar fi făcut mult mai multe”
Vasile, student
„Nu am fost la votare, deoarece, într-un fel sau altul, am presupus care va fi rezultatul – nimic mai mult decât un eșec din partea celor din Partidul Socialiștilor. Consider că toată această agitație este o mascaradă, un fel de modalitate de a ne tâmpi prin intermediul pliantelor și a mass-mediei, precum că aceasta ar fi soluția. Cu toate astea, cred că actualul primar ar trebui să răspundă pentru incompetența sa sau chiar să fie demis. În Republica Moldova nu se spune adevărul. Aici se vând iluzii și eu cred că fiecare dintre noi este conștient de acest lucru – însă toți tac.”
Maria, pensionară
„N-am fost la referendum pentru că-l stimez mult pe Dorin Chirtoacă. Este un primar bun, a făcut lucruri frumoase în Capitală. La insistența lui a fost reparat Parcul „Valea Morilor”, avem iluminat stradal, troleibuzele fără fir și o stradă pietonală. Nu cred că, în prezent, există o persoană care ar putea să-l înlocuiască și să îmbunătățească condițiile de trai ale orășenilor. Dacă ar fi avut mai multă libertate, Chirtoacă ar fă făcut mult mai multe. Sper să fie lăsat în pace, ca să poată reveni la Primărie. Orașul are nevoie de un primar competent, așa cum este dumnealui.”
„Referendumul a fost un moft al socialiștilor”
Mariana, locuitoare a Chișinăului
„Eu nu am fost la referendum, deoarece am lucrat și n-am avut timp. Știu, a fost duminică, dar programul meu de muncă nu prevede ca duminica să fie zi liberă. Am muncit de dimineață până seara și n-am reușit să ajung la secția de votare. Nici soțul meu nu s-a dus, pentru că a trebăluit prin gospodărie. Feciorul nostru, chiar dacă are deja 18 ani, tot nu a fost la referendum. El a zis că nu participă la jocul socialiștilor și a stat acasă.”
Cristian, locuitor al Capitalei
„Acest referendum era sortit eșecului din fașă. Chiar dacă ar fi fost demis primarul și chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, lucrurile rămân neschimbate. În primii ani de activitate Chirtoacă făcea o treabă bună, iar oamenii erau mulțumiți, acum e jale în oraș și cetățenii sunt dezamăgiți. Până nu o să ne facem noi mai responsabili, ca să ieșim la proteste , până atunci va fi haos în Chișinău, dar și în țară. Când spun noi, mă refer la tot poporul. Nu cred că degrabă se va schimba ceva, mai ales că toți se gândesc doar cum să ajungă la putere sau s-o mențină.”
„Nu sunt fana lui Dorin Chirtoacă”
Natalia, vânzătoare
„Nu am fost la scrutin, pentru că nu împărtășesc aceeași poziție cu socialiștii. Ei se gândesc doar la dânșii, iar de popor nu le pasă. Totul a eșuat pentru că PSRM nu și-a calculat forțele reale. Referendumul a fost ca un moft al socialiştilor. Au vrut şi l-au făcut, fără să analize şi alte aspecte importante.
Mihaela, studentă
„Nu aș zice că sunt fana lui Dorin Chirtoacă. La votare nu am fost pentru că nu susțin partea nimănui. Toți sunt niște mincinoși ordinari. De fapt, într-o anumită măsură, am boicotat referendumul pentru că s-au cheltuit fără rost nouă milioane de lei, bani care puteau fi investiți în proiecte mai importante. În loc să țină cont de nevoile oamenilor, politicienilor le arde a referendum. Trist.”
„Sunt mai mulți porci în țară, decât oameni”
Mihail, pensionar
„Am fost la referendum și am votat pentru ca primarul să fie suspendat. Aici nu o să schimbe nimic, niciodată. Sunt mai mulți porci în țară, decât oameni. Nu am mai văzut ca în orașul acesta să fie cândva ordine. Fiecare locuitor este responsabil de ceea ce se întâmplă în Chișinău. Ceea ce am votat, aceea avem și nu ar mai trebui să existe discuții. Boicotarea referendumului tot este un vot, dar că fiecare îl interpretează cum vrea. Eu am ales să folosesc dreptul de cetățean.”
Claudia, vânzătoare
„Îi respect pe cei care au ieșit să-l dea jos pe actualul primar suspendat. Am fost și eu printre ei. Nu mai putem tolera bătaia de joc din municipiul Chișinău. Femeia, care a venit în locul lui Chirtoacă, pare că vrea să schimbe ceva. Vom trăi și vom vedea, dacă nu se va stinge și ea, cum a făcut-o la timpul său actualul edil. Dacă vor fi mai multe femei în funcții de conducere, lucrurile se vor mișca mai repede.”
„Trebuie lăsat să-și ducă mandatul până la capăt”
Ecaterina, pensionară
„Chirtoacă este un primar bun. Consider că este principial și vrea să schimbe viața oamenilor spre bine. Trebuie lăsat să-și ducă mandatul până la capăt, pentru că a fost ales de popor. Faptul că socialiștii strigă în gura mare că el trebuie demis, este un joc politic ieftin. Eu nu sunt împotriva socialiștilor, ba chiar îl susțin pe Dodon, dar treaba asta cu referendumul este o bătaie de joc de cei care și-au dat votul pentru actualul primar. Pentru ce au adus-o pe doamna aia în locul lui?! Parcă asistăm la un teatru al absurdului – și de râs, și de plâns.”
Conform rezultatelor finale ale referendumului puțin peste 88 la sută au votat „pentru” demiterea primarului, iar aproape 12 la sută, împotrivă. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pentru plebiscitul din 19 noiembrie 2017 au fost cheltuite circa nouă milioane de lei. Chiar dacă referendumul a picat, Dorin Chirtoacă nu poate reveni la fotoliul de primar, deoarece este suspendat din funcție printr-o decizie de judecată.
Alina Solomon, stagiară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!