Aceste trăsături, adevărate scârbe naţionale, se pot citi azi pe faţa și în interiorul basarabeanului chiar şi atunci, dacă ar vizita Casa Albă sau altă reședință la care mulți visează să ajungă.
Câteva zile de furie a naturii cu nevinovaţii copaci, arbori, pomi şi cu toate plantele care ne fac existenţa mai sigură, a fost ca să ne amintim când/dacă/câţi copaci am plantat în viaţă? De câte ori am trecut nepăsători pe lângă un copac uscat? Ne-a interesat vreodată dacă pământul acesta, care ne ţine pe toți şi pe o lume întreagă, poate răbda povara greutăţii?
S-ar părea că sunt întrebări rupte din proza scurtă a vieţii. Dar nu e chiar aşa. Omului, care vrea să trăiască mai îmbunătăţit, îi pasă de relaţia sa cu cei din jur. Îi pasă dacă cel de alături are nevoie de ajutor. Nu trece indiferent pe unde merge, unde locuiește, unde muncește, nu este nesimțit chiar și cu cei pe care nu-i cunoaște, cu atât mai mult cu ai săi colegi. Ajută necondiționat pe toți, în măsura în care poate, desigur. Acesta este, s-ar putea să mai fie printre noi, portretul omului îmbunătățit (conform DEX-ului îmbunătățit înseamnă care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară). În acest caz verbul a putea îl domină pe a vrea. Dacă îmbunătățirea din noi mai funcționează, atunci verbul îți pasă devine o întrebare firească, la ordinea zilei, o meditație perpetuă care ne îndreaptă spre ceva afirmativ. Așadar, îţi pasă dacă nu i-ai luat prea mult din confortul celui de alături? Îţi pasă dacă ai avut răbdarea, cel puţin să-l asculţi pe cel de lângă tine, ca să te consideri un bun vorbitor? Îţi pasă dacă nu ai făcut abuz de obrăznicii cu un coleg de serviciu sau cu un vecin de bloc? Îţi pasă dacă minţindu-l pe celălalt, care nu-ţi dă replica (pentru că îți ignoră tupeul) te minţi pe tine?
Dacă ne-am pune aceste întrebări, nu ne-am pierde în dimensiunea noastră umană şi am fi conştienţi că nu noi contăm, dar ceea ce rămâne după noi. Rămân natura, copacii, verdele, pe care noi deseori le admirăm, dar rareori ştim să le păstrăm.
Cam aşa arată portretul robotizat al omului în era secularizată. Secularizarea sau omul e de vină? Cine pe cine creează? Omul domină timpul sau timpul influenţează omul? Întrebările mele nu caută răspunsuri exacte, fixe, mai ales absolute. Întrebările mele sunt zecile de frământări, pentru a mă îndepărta de o gândire rudimentară ca să îmbunătăţesc timpul, să nu-l provoc la mânie. Mintea noastră chiar are nevoie de o terapie, de ozonizare. Omul sfințește timpul, așa încât vremurile bune devin amintiri frumoase, vremurile rele devin lecţii de viaţă.
Silvia Strătilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
