Înainte şi după semnarea acordului de asociere cu UE s-au delimitat două fracţiuni în interiorul Partidului Comuniştilor: pe de o parte câţiva lideri tineri, vocali şi activi – Iurie Muntean, Grigore Petrenco, Mark Tkaciuk – pe de alta, Vladimir Voronin, în aparenţă singur, dar foarte sigur pe el şi pe poziţia sa, cel mai probabil datorită unei susţineri interne masive.
În ultimii douăzeci de ani, comuniştii de la Chişinău nu s-au făcut remarcaţi prin iniţiative de politică economică sau internă care să meargă mână în mână cu ideologia de la care clamează că se inspiră. Practic, comuniştii de la Chişinău s-au comportat ca nişte social-democraţi care au reuşit să păstreze disciplina strictă a partidelor comuniste de sorginte sovietică. În afară de denumirea care le-a asigurat şi le asigură în continuare un număr masiv de voturi nostalgice şi în afară de unele ieşiri discursive destul de rare, comuniştii de la Chişinău nu sunt comunişti – este de ajuns să ne uităm doar la garajele personale ale liderilor partidului şi ne dăm seama imediat cu cine avem de-a face. De asemenea, aceiaşi lideri comunişti se descurcă cu succes în mediul de afaceri capitalist, unde doctrina pur şi simplu se evaporă în faţa banilor.
Pe scurt, avem de-a face în realitate cu nişte social-democraţi de rit est-european. Diferenţa a fost făcută multă vreme de orientarea geopolitică a acestui partid, care permanent şi-a clamat dragostea faţă de Moscova, dar a evitat cu grijă să îşi proclame ura faţă de Bruxelles. Momentul-cheie al semnării acordului de asociere cu UE a provocat separarea apelor între comuniştii de la Chişinău. Mark Tkaciuk pregătise instrumentele unei gherile urbane care ar fi putut evolua în orice direcţie – însă în ultimul moment a fost lipsit de sprijinul partidului printr-o declaraţie publică venită de la Vladimir Voronin. Lupii tineri din PCRM au fost lăsaţi brusc şi surprinzător în afara jocului, iar în urma protestelor publice au fost scoşi din structurile de conducere ale partidului. Separarea din sânul comuniştilor a fost făcută de-a lungul faliei geopolitice – iar extremiştii promoscoviţi au pierdut partida. Vladimir Voronin a reuşit încă o manevră asemănătoare cu aceea prin care a refuzat să accepte federalizarea Republicii Moldova.
Chiar şi în aceste condiţii nu trebuie să îşi facă cineva iluzii asupra lui Voronin. Deşi i-a scos rapid din joc pe extremişti, în cazul în care va câştiga alegerile de la toamnă Voronin şi-a păstrat destule pârghii. De exemplu, comuniştii au ieşit din sala parlamentului când a fost votată ratificarea acordului de asociere – un gest care va putea fi invocat ca argument de forţă în cazul în care cererile lui Voronin către Bruxelles nu vor fi acceptate. Şeful comuniştilor de la Chişinău şi-a schimbat doar părul, nu şi năravul – el vrea să preia puterea într-o Republică Moldova stabilă, nu într-o ţară răvăşită de visele de glorie comsomolistă ale antifasciştilor de strânsură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
