Se sting ecourile primului război politic din acest an. A fost un război murdar, cu toate atributele proprii unor asemenea războaie. Politicienii care l-au regizat s-au comportat cum le stă bine unor intriganți și ticăloși de meserie: au pornit războiul și s-au retras, scoțând pe câmpul de bătaie presa. Nu i-am văzut pe cei trei (Filat, Lupu, Ghimpu) plus al patrulea (Plahotniuc) împreună, într-o dezbatere publică, ei s-au atacat prin intermediari, iată de ce am rămas cu senzația că în acest război s-au bătut nu politicienii, ci jurnaliștii. Aceștia, la un moment dat, nu mai înțelegeau nici ei cu cine se bat și de ce se bat. În acest război, nu presa a manipulat, ci politicienii, ei au manipulat presa, iar prin intermediul acesteia ei au manipulat și societatea.
Episodul 2. Motivația și miza războiului
Ca și orice război politic moldovenesc, și acesta s-a încheiat cu o pace ciudată și rușinoasă. Politicienii își numără „câștigurile”, iar presa – păcatele. Ca și în orice alt război, există și în acesta lucruri învăluite în mister. Un mare mister este: când au aflat primele persoane din stat despre tragedia din Pădurea Domnească? Ne vom convinge în curând că toată intriga și miza războiului s-au bazat pe tăinuirea acestei tragedii. Eu nu admit că un asemenea eveniment nu a fost cunoscut de Filat și Timofti din chiar seara zilei când s-a produs tragedia. Un coleg de breaslă a spus că „nu contează dacă a știut sau nu”. Ba contează! Și contează enorm, fiindcă vă imaginați cum ar arăta țara asta, dacă se va demonstra (dacă!) – pauză – că am fost mințiți într-un asemenea hal?
Episodul 3. Mihai Ghimpu și „vânătorii” lui Filat
Nu sunt avocatul lui M. Ghimpu, dar din copilărie am fost învățat să nu dau în cel în care bat toți. Da, comportamentul lui la Pro TV a fost amendabil. (Apropo, nu țin minte ca cineva să fi protestat când ceva timp în urmă Voronin i-a spus unei reportere tv „Poșla naher!” („Pleacă-n…!”). Nu intru în detalii, dar, dacă s-ar face un studiu de caz onest și echidistant, s-ar vedea că furia lui a fost una „programată” și provocată. Cunoscându-i-se caracterul, liderului PL i s-a întins o cursă și el, cum se spune, a înghițit cârligul. E o lecție care poate fi învățată și la vârsta aceasta. Dar și comportamentul jurnalistei a fost amendabil; oricâtă dreptate ar fi avut, ținând cont de niște circumstanțe, nu este etic să-l scoți de urechi la tablă pe M. Ghimpu și să-i strigi „Să vă fie rușine!”. Nu cred că un asemenea curaj jurnalista ar fi avut și într-un dialog cu Filat, de pildă. Reacțiile oponenților însă au fost cu totul disproporționate, transformându-se într-o campanie de linșaj mediatic. Astăzi, Ghimpu este hăituit de toți ex-trompetiștii lui Voronin, intrați azi cu slujba la alt stăpân. „Aprecierile” de genul „Ghimpu e o catastrofă politică” nu cred că sunt cele mai echidistante și nepartizane. Chiar că-mi vine și mie să strig: „Să vă fie rușine!”.
Episodul 4. Necrologul lui Bodiul și …
Presa lui Filat, care dă lecții de deontologie altora, nu s-a revoltat și a tăcut cu lașitate când Filat, Timofti și Lupu au semnat necrologul la moartea lui Ivan Bodiul, „omul negru”, cum l-a numit cândva poetul Dumitru Matcovschi. Nu s-a făcut mare tam-tam nici vizavi de cauzele răzgândirii lui Filat (vedeți, nu numai Lupu se răzgândește!) de a merge la Iași, unde urma să se întâlnească cu premierul Ponta. Îmi imaginez cum ar fi fost ciuruit acesta de presa „nepartizană” a lui Filat, dacă nu Filat, ci altcineva, din tabăra lui Plahotniuc, proceda la o asemenea „răzgândire”. TIMPUL a luat atitudine critică, dură, și în chestiunea necrologului, și a declarațiilor lui Lupu la Comrat. Păi, cine și în buzunarul cui se află?
Episodul 5. Un diavol între îngeri?
În acest război nu s-au bătut un stol de îngeri cu un diavol. Într-o societate formată numai din îngeri nu poate să-și facă de cap diavolul cum vrea el. Presa „nepartizană” însă cam spre asta a împins lucrurile: Filat e Îngerul Blond, iar Plahotniuc e Diavolul Întunecat, simbol al Răului suprem. În promovarea acestui gând, Jurnal tv (televiziunea lui Viorel și Victor Țopa) a întrecut și NIT-ul, devenind un eșafod unde în fiecare zi, din zori și până în zori, erau executați, fără judecată, dintr-o singură sursă „păpușarul”, „banditul” și „criminalul”, dar și „marionetele” lui. Invectivele erau parcă luate din pledoariile procurorului lui Stalin, Vîșinski (paraziți, căpușe, căței, bandiți, criminali ș.a.). S-a făcut și o listă a acestora, unde am fost trecut și eu, cu precizarea: „marioneta lui Plahiș”, „ingrat”, „cântă osanale lui Ulinici” și-i „lingușește pe Zubco și Lupu…”. În zadar veți căuta în TIMPUL, inclusiv în editorialele mele, „osanale cântate lui Ulinici” sau „lingușiri la adresa lui Zubco”! Nu veți găsi, pentru că nu sunt! Am fost prima publicație care a cerut demisia lui Zubco, am fost singurul ziar care l-am taxat necruțător pe Lupu pentru aberațiile debitate la Comrat – asta nu s-a observat, fiindcă le strica planurile… Iar planurile au fost de a ne băga „în buzunarul lui Plahotniuc” și a induce opiniei publice ideea că „suntem vânduți” și facem partizanat, spre deosebire de ei, care sunt îngerii inocenți ai presei libere și nepartizane…
Episodul 6. Efectele pozitive ale războiului
Războiul, cică, a scindat presa în două tabere. Nu e chiar așa, deoarece presa era împărțită în tabere și până la începutul războiului, numai că nu se prea vedea. Altfel nici nu se poate: într-o societate fracturată pe criterii identitare, ideologice, etnice, politice ș.a.m.d. nu poate exista, obiectiv, o presă unitară. Războiul a avut și efecte pozitive: am putut stabili fără greș afilierile presei și nivelul ei de moralitate și de profesionalism. De aici încolo nimeni – nici o instituție de presă, nici un jurnalist nu vor mai putea „naviga” sub pavilion fals, rupând cămașa de pe el că nu face partizanat politic. Opinia publică a văzut cine și din palmele cui ciugulește. Se pune întrebarea: de ce după căderea regimului comunist în 2009 presa noastră nu a devenit mai deontologică, mai liberă, mai independentă, mai ferită de păcatul picării în partizanat politic?
Episodul 7. Scindarea breslei
În perioada regimului Voronin, linia frontului era clară, existau EI și NOI, presa fiind împărțită în democratică și anticomunistă și antidemocratică și procomunistă. Dacă până în 2009 mai exista o doză de idealism în comportamentul presei și o anumită solidaritate a breslei din „tabăra anticomunistă”, azi frontierele ideologice au fost spălate de apele eternului nervum rerum gerendarum, breasla regrupându-se după alte „principii și valori”.
Episodul 8. Independentă, dar mai neliberă
Repetăm și noi drama presei din alte state postcomuniste care e împărțită după principiul feudal: fiecare instituție media cu feudalul (oligarhul) ei. Apariția după 2009 la Chișinău a două televiziuni nu a însemnat că societatea moldoveană a intrat într-un paradis al libertății presei, fiindcă aceste televiziuni nu au motivație economică; ca să supraviețuiască, ele înghit milioanele unor oligarhi care au interesele lor economice și politice. Astfel, breasla s-a împărțit în grupuri partizane care, mai voalat sau mai deschis, cântă precum le cere cel care comandă muzica. Iată de ce putem spune că, după 2009, presa a devenit mai pluralistă, dar nicidecum mai independentă și mai puțin partizană. Din păcate, din presă dispar păsărelele și rămân numai mitralierele, dispare analistul și rămâne numai lunetistul. Nu mai sunt jenante și inconfortabile moral „alianțele mediatice” cu ex-consilierii comuniști. Astfel, anticomuniștii și proromânii au dat mână cu mână cu procomuniștii și antiromânii școliți în studiourile NIT-ului și într-o duioasă devălmășie… fac o treabă comună. Faceți-o, dar fără noi și fără mine.
Episodul 9. Analiști plătiți și bloggeri cumpărați
Actuala guvernare democratică (AIE) care se laudă cu „succesele” obținute pe frontul libertății presei nu a ridicat un deget pentru a facilita situația presei, dimpotrivă a creat condiții economice, morale și psihologice ca ea să devină tot mai dependentă de „sacul cu bani”, vorba lui Lenin. Iar sacul cu bani e la ei, la politicieni. Tot ei, politicienii, au scos pe prima linie fel de fel de „analiști politici” plătiți și bloggeri cumpărați care practică un partizanat dezgustător, vulgar și agresiv, proliferând minciuni și amenințări. Au mai rămas doar vreo câțiva bloggeri independenți care pot salva onoarea blogosferei de pe Bâc, pe care o înghit apele negre ale politicului…
Episodul 10. E târziu să mai intru în buzunarul cuiva
Nu sunt în buzunarul nimănui. E târziu. Nu mai am idoli printre oamenii politici de la Chișinău. Am avut și am rămas doar cu dezgustul și regretul unor iluzii pierdute și partizanate trădate. Acesta e motivul că nu m-am angajat de partea nici uneia dintre tabere. Am încercat să fiu de partea adevărului, dar a adevărului așa cum eu îl înțeleg. Nu puteam moralmente să mă asociez cu acea parte a presei în care tonul îl dau asemenea „luptători contra mafiei” ca ex-consilierul lui Voronin, Mocanu, „analiștii politici” de la NIT Tîrdea, Tulbure și fel de fel de bloggeri obscuri. E mai bine să fiu atacat de ei decât să fiu împreună cu ei.
Sau să fiu lăudat de ei.
Pentru că „laudele lor, desigur, m-ar mâhni peste măsură”.
L-am citat pe Eminescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
