Sănătate

Zece feluri de FOAME și cum le poți controla

1. Foamea adevărată
Este cel mai important tip, deoarece „spune” organismului când ar fi cazul să mănânce. Se poate uneori manifesta fizic, prin tremurături, – din cauza scăderii glicemiei -, dureri de cap, nivel scăzut al energiei şi binecunoscutele „chiorăieli” ale stomacului, explică psihologul Susan Albers, autoarea cărţii EatQ. În asemenea situaţii, îţi vine să mănânci orice ai la îndemână şi poţi face alegeri nepotrivite. Fii pregătit, ţinând la îndemână nişte gustări sănătoase.

2. Foamea „TV”
Mulţi oameni simt nevoia să mănânce în timp ce se uită la televizor, iar un studiu din 2013 (American Journal of Clinical Nutrition) arată că distragerea atenţiei de la mâncare îi poate face să mănânce mai mult decât dacă nu s-ar uita la TV. Gândeşte-te să mănânci înainte de a te aşeza la televizor; în timp ce te uiţi, fă altceva cu mâinile – tricotează, plăteşte facturi – şi nu te uita la reclame (ca să nu te ducă în ispită imaginile cu alimente), sugerează Susan Albers.

3. Foamea de plictiseală
Te plictiseşti, nu ştii ce să faci; atunci te duci să te uiţi în frigider şi… sfârşeşti prin a mânca. Plictiseala e ceva cu care avem cu toţii de-a face, spune Susan Albers; e bine să învăţăm să o suportăm, în loc să cedăm reflexului de a o combate mâncând.

Încercaţi să transformaţi momentele de plictiseală în momente de relaxare. La nevoie, recomandă psihologul, faceţi o listă: 5 moduri simple de a vă relaxa (citiţi o revistă, mângâiaţi căţelul), 5 locuri în care vă puteţi duce pentru a vă simţi în largul vostru (pe verandă, într-o cameră liniştită) sau 5 persoane cu care puteţi sta de vorbă (o soră, un prieten bun etc.) Când apare plictiseala, recurgeţi la listă şi găsiţi ceva plăcut de făcut.

4. Foamea „de nervi”
Apare atunci când, din cauza scăderii glicemiei, intraţi într-o stare de iritare şi nu mai gândiţi clar. Unii oameni au asemenea manifestări, devenind foarte nervoşi când le e foame.

E o problemă care ar trebui să fie controlată, deoarece poate afecta relaţiile, viaţa de familie: cercetări recente (la Ohio State University) au arătat că oamenii căsătoriţi care prezentau niveluri mai scăzute ale glucozei în sânge (glicemia) aveau şanse mai mari de a se manifesta agresiv faţă de partenerul de viaţă.

Deşi, în asemenea, cazuri, există tendinţa de a mânca rapid ceva dulce, pentru a ridica glicemia, e mai bine să învăţaţi să recunoaşteţi problema şi să o combateţi cu ajutorul unor carbohidraţi sănătoşi (un fruct sau câţiva biscuţi neîndulciţi, din făină integrală).

5. Foamea de după-amiază
La serviciu, pe la ora 3 după-masă, când scade nivelul de energie, mulţi simt nevoia să meargă să-şi cumpere ceva de mâncare (şi adesea îşi iau ceva dulce).

Dr. Michelle May, specialist în nutriţie, recomandă să anticipăm aceste situaţii şi să ne pregătim pentru ele, ţinând la îndemână o provizie de gustări bogate în proteine: nuci şi alune, mici porţii de brânză, iaurt simplu. Proteinele „ţin de foame” până la ora mesei de seară şi ne ajută să mâncăm mai puţin la cină.

6. Foamea de stres
Când suntem stresaţi, avem tendinţa de a fi mai puţin pretenţioşi la mâncare, spune Susan Albers, aşa că e mai probabil să mâncăm ceva nesănătos.

În afara tehnicilor de reducere a stresului, iată încă o recomandare: să ne oprim şi să ne concentrăm asupra beneficiilor pe care le-am avea dacă alegem o gustare sănătoasă – de pildă, scăderea în greutate sau scăderea tensiunii arteriale. Acest lucru ajută creierul să depăşească nevoia stringentă de a mânca ceva nesănătos pentru combaterea stresului, arată un studiu publicat în 2014 în Journal of Consumer Psychology.

7. Foamea asociată cu sindromul premenstrual
O problemă specifică femeilor: schimbările hormonale care survin cu căteva zile înainte de menstruaţie pot declanşa o foame mai accentuată şi pofte alimentare care nu vizează, de obicei, mâncăruri prea sănătoase.

Nu e cazul să vă lipsiţi de mâncare în aceste momente, spun specialiştii. Puteţi mânca un pic mai mult; după menstruaţie, când vă veţi regăsi echilibrul hormonal, vă veţi regăsi şi echilibrul alimentar.

8. Foamea care e doar în mintea ta
Nu eşti nici obosit, nici flămând; totuşi, parcă vrei să mănânci ceva. În asemenea cazuri, încearcă să dai de rădăcina problemei. „Întreabă-te: ce vreau de la mâncare?”, spune Minh-Hai Alex, din cadrul Mindful Nutrition Seattle.

Poate că, de fapt, încerci să amâni să lucrezi la o sarcină de serviciu, sau vrei o pauză, iar a mânca te-ar face să simţi că faci totuşi ceva. Dar e preferabil să foloseşti asemenea momente pentru a te hotărî dacă într-adevăr vrei să mănânci sau vrei altceva.

9. Foamea care e, de fapt, doar un prilej
De fapt, nu ţi-e foame, ci doar ai o ocazie să mănânci ceva. Intri într-o cameră, găseşti o tăviţă cu fursecuri rămase de la prânz şi, dacă tot sunt acolo, iei şi tu.

Stai un moment, înainte de a face asta, recomandă Minh-Hai Alex; astfel, întrerupi obiceiul automat de a mânca atunci când vezi ceva de mâncare la îndemână, fără ca măcar să te gândeşti sau să savurezi alimentul respectiv. Sentimentul de vină te poate face să-l înghiţi rapid, fără să te bucuri de el. Gândeşte-te o clipă, apoi decide-te: mănânci sau nu. Dacă iei un fursec, măcar mănâncă-l încet şi savurează-l.

Şi ia în considerare şi asta: un fursec, din când în când, n-o să te îngraşe, dar dacă mănânci câte trei deodată, zilnic, în afara meselor tale obişnuite, s-ar putea să iei în greutate.

10. Foamea „sărbătorească”
E vorba despre ocaziile speciale – o ieşire la restaurant, o masă cu familia sau prietenii – , în jurul unor alimente precum pizza, tort etc.

E un lucru bun, deoarece hrana are o capacitate excepţională de a apropia oamenii, spune Michelle May.

Problema apare doar atunci când nu mai vezi niciun alt mod de a sărbători ceva decât cu multă mâncare.

Femeile, de pildă, pot înlocui întâlnirea cu o prietenă la bar (pentru băuturi şi aperitive, cu multe calorii) printr-o plimbare sau o tură prin magazine, sau pot sărbători o aniversare printr-o şedinţă de tratement cosmetic, care are şi ea capacitatea de a le face să se simtă bine.

descoperă.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *