Actualitate

„Ziua femeii este în fiecare zi”

 „Asta este în suflet”

Elizaveta Moraru, vinificator:
– Cuvântul mamă înseamnă totul pentru mine. Am două fete și o nepoțică, deci, îmi dedic viața copiilor mei. În cuvântul „mamă” se cuprinde tot ce e mai frumos pe lume, tot ce e mai drag și mai scump. Am avut grijă de mama mea până a decedat, de aceea sper că și pe mine mă vor îngriji fetele. De 8 Martie, va veni fata mea de peste hotare. Vom sărbători, pentru că asta este, fără ca să vrei, în suflet, în inimă, și nu poți ca să nu sărbătorești această zi. De când mă cunosc, știu de această sărbătoare. La ai mei 61 de ani, în fiecare an mi-am felicitat mama, bunica și profesoarele care ne învățau, căci așa ne-au educat.

„Voi fi la muncă”

Adela Răileanu, jurnalistă, deputată PSRM:
– Pot să spun că am cea mai fericită mamă, pentru că are doi copii educați. Și cred că asta este bucuria unei mame. Mama înseamnă, în primul rând, o femeie respectată și de familie, și de societate. Probabil nu este nimic mai frumos decât să fii mamă. De 8 Martie, voi fi la muncă, căci jurnaliștii muncesc, indiferent dacă e Revelion sau 8 Martie.

„E o zi obișnuită”

Inga Grigoriu, deputată din partea Blocului ACUM:
– Tot timpul am simțit necesitatea de a fi într-o societate consolidată și unită. Toți oamenii trebuie tratați cu respect şi demnitate. Fiecare are un sentiment în raport cu aproapele său şi n-aş vrea ca anume ziua asta să o catalogați cu oarecare sentimente. Eu nu sărbătoresc 8 Martie, pentru că este o zi obișnuită și nu cred că astăzi ar trebui să remarcăm anumite părți slabe sau puternice ale cuiva, pentru ca această zi să producă încă mai multe diferențe și disensiuni. Nu-mi plac zilele care fac diferențe.

„Fetița mea e născută pe 8 martie”

Nicoly Taiancin, șomeră:
– Pentru mine a fi mamă înseamnă să fiu responsabilă pentru o altă viață. Să crești un copil nu este deloc ușor. E ca și cum te-ai pierde pe tine și te-ai regăsi într-o altă persoană. Voi sărbători Ziua Internațională a Femeilor, pentru că așa am fost obișnuită. Mai ales că am o fetiță, născută pe 8 martie.

„Păstrăm tradiția de a primi o floare”

Valentina Buliga, director al Casei Naționale de Asigurări Sociale:
– Să fii mamă este o fericire enormă și o responsabilitate, un dor drag. Cele mai frumoase cuvinte care sunt le accept pentru a fi mamă, nici un cuvânt de rău. Cât privește ziua de 8 Martie, pentru mine, ca om politic, ca mamă, ca soție, ca bunică, este o îmbinare de evenimente legate de femei curajoase, femei puternice, care niciodată nu uită să fie mame și soții bune, iubitoare. Păstrăm, deci, această tradiție frumoasă de a primi o floare. Chiar dacă unii consideră că nu este sărbătoarea noastră, eu cred că trebuie de făcut o îmbinare frumoasă.

„Iubirea de mamă este cea mai frumoasă”

Andriana Nacu, profesoară:
– A fi mamă este un lucru minunat, dar, în același timp, și trist, deoarece simți că nu oferi tot ce poți, indiferent ce faci. Asta înseamnă să iți petreci tot timpul și toată energia cu un pui de om, să îl hrănești, să calci hăinuțe, să gătești, să speli, să mergi la grădiniță, să te scoli în zori, ca să le reușești pe toate… Și apoi să te simți vinovată pentru tot ce nu ai reușit să faci. A fi mama înseamnă să faci sacrificii și să renunți la tine. De aceea iubirea de mamă este cea mai frumoasă iubire. Nu sărbătoresc 8 Martie, pentru că ziua femeii e în fiecare zi. Îi datorez acest lucru soțului meu, pentru care îi mulțumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *