Băsescu singur în faţa ruşilor. Şi a românilor.
Presa română şi politicienii români n-au sărit să-şi apere preşedintele, or, în acest caz, a-l apăra pe Băsescu înseamnă a apăra onoarea României. Băsescu este primul preşedinte român care a avut curajul să le spună ruşilor un adevăr pe care nimeni nu a îndrăznit să-l rostească. România de azi nu mai e România de ieri. Românii de azi nu mai vor să treacă Prutul, să-şi recupereze „moşia pierdută astă-vară”, indiferent de cine ar fi semnat ordinul – de Ion Antonescu, Traian Băsescu. Sau de Mihai Eminescu. Nu au luat atitudine, de parcă Declaraţia lui Băsescu nu ne-ar privi pe noi, nici politicienii de la Chişinău, nici presa de la Chişinău, mă refer la „românească” şi aproape „unionistă”. Tace adânc, cu adânci semnificaţii Ministerul de Externe de la Chişinău, respectând astfel tradiţionala laşitate a „diplomaţiei moldoveneşti” de la „90 încoace. Răspunsul lui Băsescu a fost şi mai explicit şi vizează în egală măsură isteria rusească, dar şi laşitatea românească: "Unii devin sensibili şi când discuţi de istorie. Eu nu sunt istoric. Răspunsul meu a fost în deplin acord cu poziţia României. Nu văd unde este supărarea. Uniunea Sovietică nu mai există. Noi avem acum o relaţie cu Federaţia Rusă, iar când discutăm despre Uniunea Sovietică, discutăm despre ceva ce a fost. Iar despre istoria noastră nu avem cum să discutăm. Am înţeles că sunt deja mari analişti militari şi politici care s-au isterizat cum atacăm noi Federaţia Rusă. Nu, este o realitate din istoria acestei ţări. Nimic nou sub soare, mai ales că poziţia a fost în deplin acord cu condamnarea Pactului Ribbentrop – Molotov. Dacă cineva are dureri pe la vreo Antenă 3, cu analişti mereu furioşi că a dispărut Uniunea Sovietică, o avea dureri, dar eu n-am".
Iar noi, basarabenii, naivii, credeam că numai pe la Chişinău au rămas “analişti furioşi că a dispărut Uniunea Sovietică”. Aceştia foiesc şi prin România. Aceştia niciodată nu vor trece Prutul. Mai mult chiar, nu ne vor permite nici nouă să-l trecem. Acum înţelegem mai bine cu cine se confruntă Băsescu la Bucureşti, rămas singur în faţa uni Rusii imperiale agresive şi isterice, dar şi a unei Românii, condusă de o clasă politică fricoasă, bolnavă de amnezie istorică şi laşitate.