Biserica nu ar exista fără Duhul Sfânt, prin Care se fac toate slujbele. Fără sărbătoarea Cincizecimii nu ar fi existat nici biserică, nici preoţie, nici botez. Ceea ce s-a săvârşit în mod general (pentru întreaga omenire) prin Învierea şi Înălţarea Domnului, s-a realizat în mod concret (pentru fiecare om în parte) abia la Pogorârea Duhului Sfânt. Hristos promisese omului „duhul înfierii”, adică capacitatea omului de a trece din stadiul de rob al Domnului, în acela de fiu al Său. Însă pentru ca înfierea să fie reală era nevoie mai întâi ca Dumnezeu să Îşi unească firea Sa cu cea umană – fapt realizat prin întruparea lui Iisus Hristos, să biruiască păcatul prin moartea şi Învierea Sa şi să primim şi noi Duhul Sfânt. Astfel, la cincizeci de zile după înviere, pe când Apostolii şi noii creştini se rugau, Duhul Sfânt – a treia Persoană din Sfânta Treime – se pogoară sub formă de limbi de foc şi se sălăşluieşte în cei prezenţi.
Multă lume crede că verbul a pogorî este forma arhaică a verbului a coborî. Când de fapt pogorământ nu are doar sensul de a veni de sus în jos, cât mai ales de a te smeri/umili şi a deveni din mare mai mic. Un pogorământ este atunci când părintele se joacă şi vorbeşte ca fiul său de doi ani, doar pentru a fi mai aproape de inima micuţului.
Este bine de ştiut că a doua zi după Rusalii urmează marea sărbătoare a Sfintei Treimi – Tată, Fiu şi Duh Sfânt – dogma centrală a creştinismului. Aşa că, dacă sunteţi credincioşi, mergeţi la biserică şi ascultaţi slujba, nu treceţi doar cinci minute să aprindeţi o lumânare, care, oricum, arde pe locul ei şi nu în locul nostru.
