Cine este Renat Usatîi: mahăr la Chişinău, escroc sau agent al MAI?
Renat Usatîi, reprezentantul noilor acţionari ai „Universalbank”, devine unul dintre cei mai misterioşi actori din culisele politicii de la Chişinău, după ce TIMPUL a publicat acum o săptămână discuţia prin Skype dintre el şi Gherman Gorbunţov, fostul proprietar al aceleiaşi bănci. Cine este şi ce influenţă are în RM omul care-i promitea lui Gorbunţov să-i închidă dosarele penale şi să-l scoată de sub urmărire internaţională? Am adresat această întrebare unor importante persoane de la Chişinău, unele dintre care, numai auzind despre Usatîi, ne-au sugerat să renunţăm la acest subiect. Totuşi, în timp ce RM zace în sărăcie, iar cineva se arată dispus să rezolve orice problemă contrar legii, lumea trebuie să ştie cine este acesta.
Usatîi este născut la Făleşti, într-o familie de profesori, tatăl său fiind director de şcoală. A lucrat inginer-şef pentru vagoanele-restaurant la Calea Ferată din Moldova, iar în 2004, după un conflict cu ex-directorul întreprinderii, Miron Gagauz, s-a stabilit la Moscova. Biografia sa de mai departe rămâne o enigmă. Se cunoaşte doar că în Rusia s-a apropiat de cercuri influente şi că are afaceri foarte profitabile. În ultimii ani, la Chişinău se vorbeşte că ar fi consilierul neoficial al premierului Vlad Filat în Rusia.
După publicarea discuţiei sale cu Gorbunţov, Procuratura Anticorupţie (PA) îi examinează declaraţiile în cadrul dosarului penal pe faptul preluării „Universalbank”. „Avem mai multe versiuni şi nu putem exclude că la mijloc a fost o provocare, făcută cu alt scop. Când oamenii au anumite interese, pot face astfel de înregistrări, ca să ducă pe o pistă greşită urmărirea penală sau pe alţii. De se va stabili autenticitatea acestor materiale, le vom folosi ca probe în acelaşi dosar”, susţine Viorel Morari, şef-adjunct la PA.
Şi din răspunsurile persoanelor solicitate de noi rezultă cel puţin trei versiuni. Fie că Usatâi într-adevăr poate cumpăra orice demnitar de la Chişinău, fie că el este un escroc, fie că el a colaborat cu poliţia, pentru a-l găsi şi a-l reţine pe Gorbunţov.
Filat: „Nu este consilierul meu”, Lupu: „Pot fi poante”, Ghimpu: „Nu iese fum fără foc”
Conducerea RM are păreri rezervate despre Usatîi. Vlad Ţurcanu, consilierul preşedintelui Nicolae Timofti, susţine că „preşedinţia nu comentează discuţiile private ale cetăţenilor”. Iar Vlad Filat infirmă că Usatîi i-ar fi consilier: „Consilierii prim-ministrului se numesc în funcţie prin dispoziţia mea, care se publică în „Monitorul Oficial”. Oricine poate lua cunoştinţă de lista consilierilor, ca să vadă că o asemenea persoană nu figurează şi nu a figurat în ea”. Despre dialogul Usatîi-Gorbunţov, premierul s-a pronunţat foarte evaziv: „RM este un stat de drept, în care guvernează legea. Alte presupuneri, inclusiv trimiteri la nu ştiu ce declaraţii, trebuie tratate ca atare”.
Spicherul Marian Lupu consideră că numai instituţiile de drept pot cerceta autenticitatea discuţiei: „Întrebarea este cât de serioase sunt aceste declaraţii. Pot fi şi nişte poante, care se mai practică în businessul moldovenesc, când unii încearcă să sustragă bani de la alţii, făcând trimitere la numele persoanelor influente în stat”.
Deşi afirmă că habar nu are cine e Usatîi, liderul PL, Mihai Ghimpu, crede că acesta ar fi spus lucruri „strigătoare la cer”. „Cineva ar putea scorni că este consilierul dlui Filat pentru a arunca umbre asupra premierului. Însă nu iese fum fără foc, ceea ce confirmă că la noi problemele se rezolvă prin bani şi relaţii, dar nu prin lege. Organele de drept trebuie să afle dacă acest om are relaţii cu cineva din conducerea statului”.
Tkaciuk: „Este consilierul lui Filat”, Dodon: „E apropiat de guvernare”
Opoziţia este de altă părere. Mark Tkaciuk ne asigură că Usatîi este consilierul lui Filat. „Verificaţi documentele de la Guvern şi vă veţi convinge”, precizează comunistul.
Igor Dodon îşi aminteşte că s-a întâlnit cu Usatîi prin anii 1993-1994, când activa la Bursa de mărfuri. „A venit la Bursă ca om de afaceri. Mai mult n-am avut contacte cu el, dar am auzit că are legături destul de bune cu cei care sunt acum la guvernare. Nu mă mai miră că oamenii de afaceri influenţi au putere de decizie în RM, pentru că ei ne conduc astăzi ţara”.
Pântea: „Nu lucrează la noi”, Chetraru: „Are o reputaţie îndoielnică”, MAI: „Lucrează cu noi”
„Din câte cunosc, Usatîi nu lucrează la Procuratură, iar dacă se laudă că are influenţă aici, înseamnă că are conexiuni cu anumiţi factori de decizie”, presupune prim-viceprocurorul general Andrei Pântea. Mult mai categoric este Viorel Chetraru, directorul CCCEC: „Din punctul nostru de vedere, Usatîi este un personaj contradictoriu, cu o reputaţie îndoielnică. Este implicat în mai multe scandaluri şi situaţii de conflict. A fost văzut în compania unor indivizi din lumea interlopă. Se crede important, fiindcă i s-au deschis peste tot uşile. Nu este clar nici rolul său în preluarea, printr-o hotărâre a instanţei foarte evazivă, a „Universalbank”. Aceste probleme sunt pe ordinea de zi a procurorilor. Cele spuse de el trebuie să fie subiect pentru alte investigaţii, ca să înţelegem ce înseamnă în accepţiunea acestuia ofertele de soluţionare a problemelor unor persoane urmărite penal la Procuratură şi CCCEC, dar şi la cel mai înalt nivel de stat. Deşi nu-i exclus că el doar încerca să-l stoarcă de bani pe Gorbunţov”. Întrebat dacă e convins că nimeni din echipa sa nu lucrează pentru Usatîi, Chetraru ne-a spus: „Eu numai pentru mine pot să bag mâna în foc. În ziua de azi nu pot fi sigur de nimeni”.
Surprinzătoare, în schimb, sunt dezvăluirile unor importante surse din MAI. Aceştia ne-au dat de înţeles că Usatîi a conlucrat cu Internele în scopul reţinerii „bancherului negru”. Adică, el i-a propus acestuia să-i rezolve problemele pentru a cerceta unde se ascunde Gorbunţov.
Nagacevschi: „Mi-a spus că e consilierul lui Filat”
Avocatul Vitalie Nagacevschi recunoaşte că s-a întâlnit cu Usatîi şi acesta i s-a prezentat drept consilier al lui Filat. „Să nu se supere, fiindcă să ocupi o funcţie de consilier al lui Filat nu e defăimare”, precizează el. Cât ţine de promisiunile sale pentru Gorbunţov, Nagacevschi afirmă că acestea seamănă a trafic de influenţă. „Această discuţie ar trebui examinată foarte atent de organele represive, iar concluzia – să fie făcută neapărat publică, căci materialul este unul extrem de controversat”.
Ex-viceministrul de Interne, Ghenadie Cosovan consideră că astfel Usatîi i-a propus lui Gorbunţov o tranzacţie de împăcare după conflictul anterior dintre ei: „Cei doi se cunoşteau şi, posibil, să fi avut afaceri comune. Însă după ce Gorbunţov a rămas fără bancă, ei s-au certat. Am impresia că Usatîi căuta să facă o înţelegere de împăcare, propunându-şi sprijinul. Dacă în SUA, Anglia sau Italia s-ar fi luat măsuri imediate după publicarea unei asemenea discuţii, la noi lucrurile stau pe loc. De 20 de ani noi nu luptăm cu hoţii, ci cu cei care n-au protecţie politică: cu profesorii şi medicii, cu inspectorii de sector. Moldova nu mai e a noastră”.
P.S. Înainte de închiderea ediţiei, am reuşit să vorbim cu Renat Usatîi, care ne-a promis pentru săptămâna viitoare un interviu exclusiv
Ion Stratulat a fost bodyguardul lui Gorbunţov
Potrivit unor surse, „Kriminalinaia Rossia”, portalul de pe care am preluat discuţia dintre cei doi, ar fi site-ul personal al lui Gorbunţov. Supranumit „bancherul negru”, după ce a condus opt bănci din Rusia, implicate în scheme de spălare de bani şi evaziune fiscală. Conform presei ruse, el ar fi avut legături strânse cu structurile mafiote, iar foştii parteneri îl acuză că i-ar fi lăsat fără 2,5 mlrd. USD. În 2008, riscând să fie arestat în Rusia pentru delapidări de fonduri din afaceri bancare şi imobiliare, a venit la Chişinău. Preşedintele Voronin i-a acordat în termen-record cetăţenia RM. Şi în calitate de proprietar al „Universalbank”, ar fi gestionat banii creditorilor după bunul său plac, pe numele său fiind pornite aici mai multe dosare penale.
În august 2011, a declarat că banca îi este supusă unui atac raider, după ce Judecătoria Centru a pus sechestru pe acţiunile adjudecate de compania „Koner Food” din Panama, în favoarea unui creditor rus, căruia Gorbunţov i-ar datora 5,28 mln. dolari. La 12 august, noul proprietar a devenit compania MEP Group Ltd, înregistrată pe Insulele Seychelles, care a intrat în posesia a 78,6% din cele 81,73% deţinute de Gorbunţov. Surse din cadrul băncii ne-au spus că, înainte de a fugi din RM, el a ridicat 1,5 mln. USD din banii creditorilor, chipurile, „pentru un război cu Usatîi”. A plecat în Israel, apoi în Munchen, după care s-a stabilit la Londra. Pe 20 martie 2012, a fost victima unui atentat, rămânând spitalizat până astăzi.
Bodyguardul lui Gorbunţov ar fi fost Ion Stratulat, ex-poliţistul bănuit de omorurile lui Igor Basarab şi Igor Ţurcanu, ucis, la rândul său, de Ion Şoltoianu. Printre clienţii băncii, traşi pe sfoară de „bancherul negru” s-ar număra şi Leonid Volneanschi, directorul companiei „Elat”. Astfel, nu excludem că neînţelegerile dintre Şoltoianu şi Stratulat au ţinut şi de „Universalbank” – versiune invocată şi anterior de TIMPUL. Pe 15 februarie 2012, BNM a reatras licenţa „Universalbank”, pentru că acţionarii nu erau dispuşi să-i majoreze capitalul.