Evident, această situaţie omeneşte mă enervează, dar nu în măsura în care m-ar determina să optez pentru limitarea individului de a se exprima. Într-un spaţiu public sănătos „rugurile trebuie să nu se stingă niciodată”. Înţeleg, acest spaţiu mediatic virtual este o cucerire comună a geniului omenesc şi de ea are dreptul să beneficieze fiecare. Problema care mă deranjează cu adevărat – şi anume aici trebuie căutat imboldul de a scrie articolul „ „Valorile şi principiile” bloggerului Igor Dodon”- este că acea situaţie realmente existentă, ea nu poate fi negată, când spaţiul informaţional virtual cade pradă piraţilor din sfera politicului, iar blogurile (UNELE!) devin instrumente de propagandă partinică. Unele bloguri sunt create nu din nevoia autorilor de a se (auto)exprima, ci din nevoia unor partide de a manipula şi a intoxica cititorul şi de a-i denigra pe oponenţii lor politici, lansând fel de fel de „şopârle” care nu ar putea apărea, cum m-am exprimat eu, „în presa normală”. Recunosc, poate nu am fost suficient de explicit, admit că am exagerat prin unele epitete, dar reproşurile că, chipurile, prin respectivul articol „Constantin Tănase a dat startul unei minicruciade împotriva bloggerilor” şi a „adresat cuvinte puţin plăcute blogosferei din Moldova” nu sunt mai puţin exagerate şi nedrepte. Insist asupra acestui fapt: nu am „atacat” („minicruciadă”) bloggerii şi blogosfera, ca fenomene, ci mi-am exprimat deschis, tranşant şi admit, poate prea „strident”, îngrijorarea că blogosfera devine prada piraţilor mediatici, aflaţi în serviciul partidelor şi care compromit blogosfera ca spaţiu de exprimare liberă. Ştiu ce contraargument se va aduce la această afirmaţie a mea şi sunt de acord cu ele: chipurile, şi politicienii au dreptul la acest spaţiu. Repet, sunt de acord, au acest drept, dar de ce mie mi se refuză dreptul de a-mi exprima dezacordul faţă de „bloggerii” gen Dodon care bate câmpii prin istoria noastră naţională, delirează de plăcere în faţa ideologiei staliniste antiromâneşti pe care o promovează în texte kilometrice şi debile? Eu nu mă pronunţ împotriva blogului lui Dodon sau, doamne fereşte, împotriva blogosferei, eu nu cer în spiritul lui moş Teacă a lui Anton Bacalbaşa, să închidem gura acestui „ţuvil” obraznic, ci împotriva , mă iertaţi că mă autocitez, „grafomanilor” care postează zilnic “cantităţi industriale de texte pretenţioase „pe teme actuale”, dar care nu spun nimic”. De ce eu nu aşi avea dreptul la această opinie, fie ea şi subiectivă sau chiar nedreaptă? Să fie oare această opinie a mea o acţiune de „punere a pumnului în gură” celor care au bloguri şi scriu texte prea lungi?
După cele spuse până aici cred că nu mai are rost să mai dezbatem opinia dlui Cojocaru potrivit căruia „ marele gânditor de la Timpul se situează faţă de bloguri exact ca şi preşedintele CSJ, Ion Muruianu faţă de ziarişti”. E o opinie a domniei sale pe care o respect pentru că are dreptul la această opinie. Manifest acelaşi respect şi faţă de următoarea opinie („Textul dumneavoastră este inspirat din clasicul conflict între generaţii. Fiind de o anumită vârstă, reuşiţi să vă integraţi mai greu în noile tendinţe. Dumneavoastră nu înţelegeţi şi nu apreciaţi la justa valoare fenomenul blogosferei”) dar nu mă pot abţine să nu fac o precizare: Da, am „o anumită vârstă”, da, poate „nu înţeleg şi nu apreciez la justa valoare fenomenul blogosferi”, dar în privinţa „clasicului conflict între generaţii” vă spun următoarele: da, sunt în conflict cu unii reprezentanţi ai noii generaţii, dar numai cu acei care au citit cu mult mai puţine cărţi decât am citit eu la vârsta lor. Când un astfel de reprezentant al noii generaţii se screme (iertaţi-mi verbul prea fiziologic) să apară pe la televiziuni drept „analist politic”, dar nu a citit nimic din ziaristica lui Eminescu, iar când îl întrebi cine a fost Nae Ionescu sau Pamfil Şeicaru (doi mari ziarişti români) se uită la tine buimac, ca la un nebun, evident că intru …în conflict cu el. Numai că acesta nu e conflict între generaţii, ci …clasicul conflict între cultură şi ignoranţă, între tupeu şi bunul-simţ. Deosebirea (conflictul) dintre noi nu constă numai în aceea că acesta are blog, iar eu nu am.
Pun punct aici, dar nu înainte de a mai cita două opinii ale dlui Cojocaru. Prima e un sfat pe care domnia sa mi-l oferă cu generozitate: „ limitaţi-vă la combaterea argumentelor din bloguri, nu a blogurilor în sine”. Mersi frumos, exact asta am făcut şi regret dacă nu am fost convingător. A doua. „ Din păcate, noua tehnologie a comunicaţiilor pare să vă depăşească”. Bine că numai vă pare, înseamnă că nu-s pierdut irecuperabil, mai există o şansă să ajung din urmă noile tehnologii… La ultimele două întrebări ale domniei voastre („Oare nu ştiţi că în afară, acolo unde ziarele chiar sunt o afacere, pe site-urile acestora găseşti secţiuni unde poţi citi blogurile jurnaliştilor. Deci, pe când blogul domnului Constantin Tănase?”) răspund sincer, ca în faţa duhovnicului: 1. Ştiu şi sunt gata să încep cu blogul dumneavoastră; 2. Pe curând – adică de ce să nu am şi eu un blog, să fiu şi eu în rând cu lumea bună, nedepăşită de noile tehnologii ale comunicaţiilor, ca să mă înfrupt şi eu din farmecul intelectual de a înţelege şi aprecia la justa valoare fenomenul blogosferei?
Sper că nu am supărat pe nimeni, inclusiv pe domnul Vitalie Cojocari, şi mâine să ne putem întâlni tot ca prieteni în miraculoasă lume a blogosferei, în care, apropo, mă simt tot atât de liber şi tot atât de bine cum mă simţeam în copilărie când fascinanta blogosferă se reducea la o peniţa strălucită de metal pe care o muiam, pios, în cerneala din călimară, şi cu care caligrafiam literele alfabetului chirilic… Peniţă, cerneală, călimară – cuvinte care, doar într-o viaţă de om au devenit arhaisme…pline de nostalgii. Dacă am devenit şi eu un arhaism, vă rog frumos, treceţi-mă în lista acestora…Chiar că nu m-aş supăra, ci, dimpotrivă, m-aş mândri şi m-aş simţi răzbunat în faţa infinitului spaţiu virtual… care ne aşteaptă pe toţi.
Exclusiv Online
7 decembrie 2011
