Eveniment

Ministrul Bumacov vrea „Ordinul Republicii” pentru Sangheli

În timp ce agricultura ne este la pământ, Andrei Sangheli poate deveni al patrulea prim-ministru moldovean decorat cu „Ordinul Republicii”. Intenţia, manifestată printr-o cerere depusă la Comisia parlamentară pentru agricultură şi industrie alimentară, îi aparţine ministrului de resort, Vasile Bumacov. Acum o săptămână, preşedintele Nicolae Timofti l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului şi pe prim-vicepremierul Guvernului Sangheli, Valeriu Bulgari, propus de acelaşi Bumacov, dar şi de Vlad Filat. Încoronarea foştilor demnitari agrarieni de către reprezentanţii PLDM trezeşte mari semne de întrebare şi în rândul acestui partid.

 A. Vacarciuc: „Nu votez pentru nimic în lume cu Sangheli”

În solicitarea sa, Bumacov cere ca lui Sangheli să-i fie conferit „Ordinul Republicii” pentru „activitatea prodigioasă în instituţiile statale, dezvoltarea infrastructurii socio-economice şi înaltele-i calităţi profesionale, care i-au adus stima şi respectul colectivului de muncă, inclusiv a celor care îl cunosc”. Performanţele citate de ministru nu i-au convins nici pe deputaţii PLDM din Comisia parlamentară de resort. Potrivit vicepreşedintelui comisiei, Ion Balan, comisia a respins iniţiativa lui Bumacov, având rezerve mari în această privinţă. „Dacă eu şi dl Bumacov facem parte din acelaşi partid, nu înseamnă că trebuie să avem viziuni fixe. Încă n-am dat avizul comisiei, căci unii colegi au solicitat dovezi noi în favoarea dlui Sangheli, însă majoritatea n-au fost de acord. Există multe semne de întrebare…”.

Şi mai critic este liberal-democratul Andrei Vacarciuc: „Am anunţat colegii că nu votez pentru nimic în lume cu Sangheli. Am 60 de ani, am crescut cu el şi ştiu cine-i. A fost un antiromân, un antinaţionalist”. Şi modul în care în RM se împart ordinele este apreciat de către Vacarciuc ca o „potlogărie mare”. „Distincţiile ar trebui să revină unor persoane care au făcut ceva ieşit din comun pentru ţara asta, dar când vezi cine-s deţinătorii, te ia groaza: Iovv, Mişin şi alţii”. El precizează că deseori avizele comisiei nici nu contează: „A mai propus Bumacov pe cineva şi noi l-am respins, ca să rămân crucit când am citit decretul preşedintelui Lupu despre conferirea ordinului…”.

I. Ciubuc: „Nu-ţi trebuie o sută de ani şi trei zile”

Propunerea lui Bumacov nu i-a încântat nici pe succesorii lui Sangheli la şefia Guvernului. „A lucrat mult în agricultură, dar odată cu timpul trebuie să te împaci cu gândul că ai făcut greşeli şi să faci concluziile respective. Nu pretind la nimic şi m-aş mira dacă dl Sangheli pretinde la ceva. Am fost pe dealurile pe care le lucrez şi mă durea sufletul cum şedeau lăţite frunzele la sfeclă. Plângeau în felul lor, şi lumea plânge, şi natura plânge. Acum nu-i perioada de dat ordine şi medalii. Poţi să te bucuri de o medalie când vezi că eşti apreciat, dar dacă societatea nu te apreciază, nu-ţi trebuie asta o sută de ani şi trei zile”, este de părere Ion Ciubuc.

I. Sturza: „Credeţi că Sangheli contează pentru Bumacov sau Filat?”



Ion Sturza este puţin mai tolerant: „Nimic nu se întâmplă pur şi simplu. Credeţi că Sangheli contează pentru Bumacov sau Filat? Poate mai mult pentru mine contează. Admit că decizia dlui Bumacov este un gest politic de a-i atrage pe agricultori la PLDM. Însă nu ştiu dacă în condiţiile de dramă, legate de dezastrul ce se întrevede în agricultură, este bine să punem în discuţie asemenea probleme. Orice s-ar spune despre Sangheli, el are o reputaţie incontestabilă în mediul agrar, a pus bazele Codului Funciar (CF), a pornit privatizarea pământului. Măcar că atunci când am venit noi la guvernare, am descoperit că în zece ani s-au privatizat doar 5% din pământuri. Poate că îşi are meritele, dar rămâne ancorat la vechile concepte”.

V. Tarlev: „A avut succese înalte”



Ca şi preşedintele Snegur, Dumitru Braghiş refuză să comenteze intenţia lui Bumacov. În schimb, Zinaida Greceanîi consideră că numai Parlamentul poate să pună în dezbatere meritele lui Sangheli. „Cred că nu suntem în perioada în care să ne împărţim ordine. Ştim că trebuie să achităm până astăzi creditele luate de el, dar dacă, totuşi, are alte merite, le-am putea examina în Parlament”, crede ex-premieriţa.

Singurul care nu-şi ascunde admiraţia faţă de Sangheli este Vasile Tarlev: „Am păreri bune, căci a avut succese înalte, deşi la toţi în voie e imposibil să le intri. Şi de mine se spune că am privatizat ţara, dar astea-s declaraţii de oameni needucaţi. Eu ştiu că Sangheli a contribuit foarte mult, prin relaţiile cu Rusia, de a stopa războiul cu Transnistria şi în special cu Găgăuzia. El a asigurat securizarea energetică în acele vremuri grele. Una ce nu-s de acord este că Guvernul condus de el a lansat privatizarea cu bonuri patrimoniale”. Nici Tarlev însă nu-şi explică intervenţia lui Bumacov: „Nu înţeleg ce are Bumacov cu asta. Cum poate un ministru să-l propună la un ordin pe un ex-prim-ministru, cu care n-a lucrat? Există nişte niveluri…”.

V. Ţurcanu: „Solicitarea a venit din partea premierului Filat”

La 11 iulie 2012, preşedintele Timofti l-a decorat cu „Ordinul Republicii” şi pe prim-vicepremierul guvernului agrarian Valeriu Bulgari, al cărui dosar nici n-a ajuns în comisia parlamentară. „E foarte ciudat, dar în RM poţi să te aştepţi la orice”, afirmă, în acest sens, Ion Balan. Întrebat care minister l-a propus pentru „Ordinul Republicii”, Bulgari ne-a răspuns scurt: „Cel de ramură”. Când ne-am interesat dacă e vorba de Bumacov, el a fugit iarăşi de răspuns: „Nu, acolo e mai complicat. Este firma unde lucrez, apoi Consiliul municipal, apoi ministerul de ramură”. Ministerul Agriculturii, adică? „Păi… altul nu-i, în cazul nostru”, ne-a mai spus Bulgari.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, Vlad Ţurcanu, nu este o normă obligatorie ca dosarele candidaţilor pentru înaltele distincţii de stat să treacă prin comisiile parlamentare de specialitate. Iar în cazul Bulgari, a menţionat Ţurcanu, solicitarea a venit de la premierul Filat. „Am primit materialele de la Guvern prin cererea iniţială depusă de ministrul Agriculturii. Mai mult, preşedintele are dreptul discreţionar de a acorda distincţii”. Ţurcanu confirmă că deciziile comisiilor parlamentare nu prea contează: „Chiar dacă nu e de acord comisia, preşedintele poate oricum să acorde distincţia”.

Solicitat de TIMPUL să explice de ce-i promovează pe foştii demnitari agrarieni, ministrul Bumacov ne-a răspuns: „Vă doresc să fiţi sănătos, norocos, să trăiţi şi să savuraţi viaţa”. Şi a închis telefonul. Căutat de noi, Andrei Sangheli a fost de negăsit.

V. Chivriga: „Ei au fost, sunt şi rămân”



Nicolae Andronic, important personaj politic pe vremea preşedintelui Snegur, ne asigură că „Sangheli şi Bulgari sunt sinonime”, fiindcă cei doi au lucrat mână în mână. Andronic este convins că acţiunile lui Bumacov sunt strict politice: „El este din partea PLDM, de unde rezultă că demersurile sale urmau să fie vizate de către premier. Înţelegem că astfel PLDM apreciază meritele lui Sangheli faţă de RM”.

„Când se propune la un asemenea ordin o persoană cu un trecut controversat, care nu a înregistrat progrese mari în agricultură, pe când o mulţime de personalităţi notorii din domeniu rămân în umbră, observăm că agricultura noastră nu s-a schimbat cu nimic în ultimii 20 de ani”, este de părere expertul Viorel Chivriga. El consideră că, dacă şi peste două decenii împărţim ordine celor care au stat la originea debandadei ultimilor 20 de ani, rezultă că suntem conduşi de aceiaşi oameni. „Lumea pleacă peste hotare, ne rămân terenurile nelucrate, avem o dotare slabă a agricultorilor. Toate se datorează politicilor care au fost implementate de un grup restrâns de oameni, care au fost, sunt şi, din păcate, rămân la cârmă. În loc să facă reforme în primii ani, Guvernul Sangheli a ales calea şovăielilor. Aceasta e o greşeală, nu un merit”, precizează Chivriga.

Printre deţinătorii „Ordinului Republicii” se mai numără ex-premierii Mircea Druc, Vasile Tarlev şi Zinaida Greceanîi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *