Pe 10 iunie începe adevărata luptă

Pe 10 iunie, a doua zi după alegerile europene, începe adevărata luptă: împărţirea celor patru funcţii de conducere europene şi a zeci de premii mai mici între principalele familii politice, scrie POLITICO.

A doua zi după alegeri, când vor fi cunoscute rezultatele, încep jocurile politice.

În primul rând, cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE trebuie să ajungă la un acord cu privire la următorii preşedinţi: al Comisiei Europene, al Consiliului European şi ai Parlamentului European, precum şi cu privire la viitorul şef al politicii externe a UE.

În culisele politicii se desfăşoară de luni de zile jocuri politice şi speculaţii cu privire la posturile de conducere, mai ales că aşteptata ascensiune a extremei drepte pare să schimbe dinamica tradiţională a puterii.

Aceşti lideri vor stabili busola politică a blocului comunitar până în 2029. La fel de important va fi cine va ieşi cu mâinile goale în urma negocierilor, dezvăluind care va fi centrul de putere în noua configuraţie a UE.

POLITICO prezintă datele şi aspectele de urmărit după alegeri:

Luni, 10 iunie, cele mai importante minţi politice vor analiza rezultatele alegerilor şi vor elabora diferite scenarii. Dacă Partidul Popular European de centru-dreapta rămâne cel mai mare grup din Parlamentul European, se va simţi încurajat să o propună pe Ursula von der Leyen, actualul şef al Comisiei Europene, pentru un al doilea mandat.

PPE şi mâna dreaptă a lui von der Leyen, Björn Seibert, vor face imediat calculele pentru a verifica dacă o majoritate de 361 de voturi în Parlamentul European este la îndemână. În dimineaţa de după alegeri, însă, imaginea nu va fi completă. În majoritatea alegerilor naţionale, numărul de locuri pentru fiecare partid este evident abia după ce vor fi disponibile rezultatele finale. În Parlamentul European, deputaţii europeni nu devin oficial parte a unei grupări politice paneuropene până când toate grupurile nu se întâlnesc şi nu convin în mod oficial asupra apartenenţei lor.

În aceste prime săptămâni de după alegeri, Parlamentul va avea treabă cu încheierea de înţelegeri, în timp ce grupurile vor încerca să înghită partidele naţionale, convingându-le cu mici premii, cum ar fi poziţii influente de coordonator de comisie.

Preşedintele în exerciţiu al Parlamentului, Roberta Metsola, care vizează un al doilea mandat de doi ani şi jumătate, va convoca probabil o reuniune a liderilor grupurilor politice actuale pe 11 iunie, pentru a face bilanţul rezultatelor.

Odată ce va ieşi un nume din Consiliu, grupurile vor negocia pentru a introduce cele mai dragi politici ale lor în programul de lucru al Comisiei – şi vor ameninţa că nu le vor susţine, dacă nu li se va spune da.

În cadrul primelor reuniuni ale grupurilor, programate între 18 iunie şi 3 iulie, grupurile îşi vor alege şi noii lideri, pe măsură ce apare noua componenţă politică a Parlamentului. Cu toate acestea, noi grupuri pot fi formate în orice moment.

La summitul G7 nu se vor încheia acorduri oficiale. Dar, având în vedere că este prima dată după alegeri când Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European Charles Michel, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Giorgia Meloni se vor vedea faţă în faţă, împărţirea posturilor de conducere va fi în mod inevitabil o conversaţie importantă la hotelul de cinci stele Borgo Egnazia din Apulia.

Liderii UE se vor întâlni la cină pentru un summit informal al UE la Bruxelles. Nu sunt de aşteptat încă acorduri finale privind posturile de conducere, deoarece aceasta va fi prima discuţie oficială pe această temă, condusă de preşedintele Consiliului European (el însuşi va fi înlocuit).

Partidele politice vor avea întâlniri interne cu liderii lor respectivi pentru a discuta strategii înainte de a se îndrepta spre clădirea Consiliului European pentru cină.

De exemplu, PPE – ai cărui negociatori şefi la Consiliu vor fi grecul Kyriakos Mitsotakis din Grecia şi polonezul Donald Tusk (care a prezidat aceleaşi negocieri în calitate de preşedinte al Consiliului în 2019) – intenţionează să îşi reafirme sprijinul pentru Ursula von der Leyen. Rămâne de văzut câtă putere vor avea negociatorii politici în timpul procesului, dar merită urmărit. “Vă rog să nu mă întrebaţi despre nume”, declara Tusk în acest moment al ultimului ciclu de alegeri.

Înainte ca liderii din UE să propună un nume, Charles Michel va vizita probabil Parlamentul European pentru a se consulta cu şefii grupurilor politice, aşa cum a făcut Tusk în 2019.

Speranţa capitalelor UE este ca la acest summit să fie gata un acord privind posturile de conducere. Principalele familii politice – PPE, socialiştii şi liberalii (care stau ca Renew Europe în Parlament) – vor cere fiecare câte o bucată din plăcintă.

Liderii UE doresc să ajungă la un acord asupra tuturor posturilor de conducere în acelaşi timp, ţinând cont de echilibrul dintre diferitele grupuri politice, de diversitatea geografică şi de echilibrul de gen. Cei 27 de lideri ai UE trebuie să ajungă la un acord cu privire la preşedintele Comisiei prin majoritate calificată – o majoritate de ţări care reprezintă majoritatea populaţiei Europei – , însă pentru celelalte posturi, ştacheta este mai jos.

Dar nu este un lucru sigur că vor decide totul deodată.

Este posibil ca liderii să aibă nevoie de certitudinea că von der Leyen va obţine suficient sprijin în Parlamentul European înainte de a se pune de acord asupra restului pachetului. Pentru a fi realeasă, Ursula von der Leyen va avea nevoie ca 361 din cei 720 de eurodeputaţi să o susţină. Având în vedere că a avut o majoritate subţire, de nouă voturi, în 2019, nu este o performanţă de neglijat, deoarece de data aceasta se va confrunta probabil cu un contingent mai mare al extremei dreapta, situaţie dublată de un bloc verde mai restrâns.

În cadrul summitului, liderii vor semna, de asemenea, Agenda strategică, un document convenit la fiecare cinci ani de către liderii UE pentru a preciza obiectivele blocului pentru viitoarea Comisie Europeană.

Parlamentul European îşi va începe noua legislatură cu 720 de deputaţi la Strasbourg. Prima prioritate va fi votarea preşedintelui lor. În mod normal, aceasta este o împărţire între PPE – eurodeputata PPE din Malta Roberta Metsola a deţinut funcţia până acum – şi socialişti. Este probabil ca o înţelegere similară să se întâmple şi de data aceasta, permiţându-i poate lui Metsola să-şi prelungească mandatul, urmând ca un membru S&D să preia conducerea în 2026.

Până la acest moment, grupurile politice ale Parlamentului ar trebui să fi ajuns la un acord preliminar asupra unui pachet general de roluri interne, de la vicepreşedinţii PE până la preşedinţii de comisii. Aproximativ 100 de roluri sunt scoase la bătaie.

Acordul ar trebui să se bazeze, în linii mari, pe mărimea grupurilor politice respective, conform unui sistem de reprezentare proporţională. Cu toate acestea, există şi implicare politică, în special atunci când vine vorba de impunerea unui cordon sanitar pentru a împiedica grupul de extremă dreapta Identitate şi Democraţie să obţină posturi cheie.

Parlamentul va trebui apoi să programeze un vot pentru a confirma candidatul desemnat de Consiliul European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Verzii, Socialiştii şi Renew vor să programeze votul chiar în timpul săptămânii plenare din iulie, în loc să aştepte până la următoarea sesiune din septembrie. Iniţial, PPE a cerut un vot în septembrie, dar se pare că a renunţat la această cerere acum. Tot mai multe voci susţin că votul pentru validarea candidaturii preşedintelui Comisiei Europene se va ţine la 18 iulie.

Dacă se votează, iar candidatul propus – teoretic, tot Ursula von der Leyen – este respins, Consiliul European are la dispoziţie încă o lună pentru a găsi o alternativă. Ar fi o criză politică fără precedent pentru Uniunea Europeană.

Odată ce un nou preşedinte al Comisiei Europene îşi asigură sprijinul Parlamentului European, acesta conduce o echipă de tranziţie pentru a forma noul executiv.

Fiecare ţară primeşte un portofoliu, iar capitalele europene sunt cele care trebuie să îşi desemneze comisarii. Ultima dată, Ursula von der Leyen a cerut fiecărei ţări să propună doi candidaţi – un bărbat şi o femeie. Dacă se va întoarce pentru un al doilea mandat, ne putem aştepta la acelaşi proces.

Preşedintele Comisiei deţine puterea în acest proces prin crearea de portofolii şi împărţirea acestora între comisari. Ne putem aştepta la o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a determina cine ce primeşte, în special când este vorba de portofoliile cu greutate, cum ar fi cel al concurenţei, al apărării şi al comerţului.

Unii dintre comisari vor fi prestabiliţi, deoarece liderii din ţările mai influente, precum Franţa şi Italia, vor cere garanţii din partea şefului Comisiei Europene în schimbul sprijinului lor.

Unul dintre cei 27 de comisari – în prezent spaniolul Josep Borrell – deţine o dublă funcţie, cea de vicepreşedinte al Comisiei şi, de asemenea, cea de înalt reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate. Înlocuitorul său trebuie mai întâi să fie desemnat de Consiliul European cu majoritate calificată, iar apoi trebuie să obţină acordul preşedintelui Comisiei.

Odată ce noul preşedinte al Comisiei Europene are o idee despre viitorul executiv, există un alt test democratic. Fiecare comisar desemnat se confruntă cu o audiere din partea Parlamentului European, care se foloseşte de această ocazie ca de o demonstraţie de forţă. De obicei, cel puţin un comisar pică testul, după care capitala respectivă trebuie să trimită un nou candidat la Bruxelles.

Parlamentul a ridicat miza în acest an şi cere o organigramă completă a celor 27 şi a rolurilor acestora înainte de începerea audierilor. A întărit audierile, transformându-le în interogatorii maraton de patru ore, cu întrebări grupate pe facţiuni politice. Trei candidaţi au eşuat la precedenta rundă de audieri.

Poate că în jurul lunii noiembrie, când vor avea loc alegerile din SUA, deputaţii europeni vor organiza un vot asupra Colegiului comisarilor în ansamblu – care nu va fi un vot secret şi va avea nevoie doar de aprobarea unei majorităţi simple (mai multe voturi pentru decât voturi împotrivă). Comisarii îşi pot continua apoi activitatea, cu condiţia ca votul să le fie favorabil.

Succesorul lui Charles Michel preia funcţia de preşedinte al Consiliului European. Preşedintele Consiliului European este ales de liderii UE, iar Parlamentul nu are niciun cuvânt de spus.

Odată ce toată lumea este la locul ei, noua echipă a UE este gata să se apuce de treabă.