POLEMICI ÎN JURUL CINEMATOGRAFIEI
Considerăm a fi absolut întâmplătoare, dar poate şi cu rea intenţie, apariţia pe pagina 22 a Cotidianului „Timpul”, din data de 11 martie a.c., a articolului „Unde eşti tu, cinematografie, cu pădurea ta cu tot?”, în care sunt înserate opiniile şi declaraţiile unor persoane absolut străine studioului, care nici n-au avut prilejul (sau chiar dorinţa?!) să păşească pragul Moldovei-Film. În articolul respectiv, aşa-zisul „cineast” Dumitru Marian afirmă precum că anual la Moldova-Film se investesc 200.000 euro „ca finanţare INTEGRALĂ a unor tâmpenii generate de „dramaturgii” de la Moldova-Film. Poate din lipsă de informaţie, sau din lipsă de competenţă profesională, dar poate şi cu rea-voinţă, sus-numitul „cineast” consideră că peliculele produse la Moldova-Film, inclusiv Golgota Basarabiei, produs la finele anului 2010, sunt, de fapt, nişte „tâmpenii”. Această afirmaţie ne face să presupunem că dl D. Marian n-a reuşit să mai citească, pe parcursul vieţii, şi altceva, în afară de lucrările lui Lenin şi Stalin, odată ce încă nu şi-a scos din cap ideile de origine comunistă. Afirmăm, cu toată responsabilitatea, că pe parcursul ultimilor 20 de ani studioul n-a primit de la bugetul de stat niciun bănuţ. Banii sunt alocaţi organului public central – Ministerului Culturii, iar acesta comandă filmele. În anii 2009, 2010 şi până în prezent, Ministerul Culturii a comandat producţie cinematografică de circa 1,6 mln. lei, adică circa 100 mii euro în trei ani – sumă mizeră pentru producţia cinematografică. Problema nu este în Studioul Moldova-Film sau în colectivul acestuia, care, fiind la autofinanţare, întreţine cu succes patrimoniul statului, achitând impozite la bugetul de stat. Problema, de fapt, e în lipsa unei strategii adecvate privind finanţarea cinematografiei din partea structurilor statale, care au misiunea de a aduce această ramură importantă a culturii naţionale la un nivel corespunzător.
Insist să dispară comanda de stat
Dumitru Marian
Ghilimelele de la „cineast” exprimă foarte bine situaţia noastră de astăzi. Ce fel de cineast sunt eu într-o ţară fără cinematografie? Greu de spus. Adevărul este că eu, independent fiind, am produs în doi ani un film documentar (care a adunat în jur de 50.000 de vizionări pe internet), am un documentar în producţie, un lungmetraj de ficţiune în dezvoltare şi am montat vreo şase documentare şi două scurtmetraje. În plus, am trimis la traininguri de film vreo zece cineaşti. Şi eu nu sunt nici pe departe cel mai prolific „cineast” independent din ţara asta. Tot cam atât, doar că pe bani mult mai mari şi la o calitate mult mai dubioasă s-a produs la Moldova-Film. Adunaţi trei independenţi şi trageţi linia ca să vă daţi seama că Moldova-Film este cumva paralelă cu „cinematografia moldovenească”, chiar dacă se (auto)identifică cu aceasta.
Sunt, într-adevăr, străin de Moldova-Film şi nu cred că mă interesează foarte mult ce se întâmplă în interior, dar mă „impresionează” cu siguranţă ceea ce „bagă” statul în ei şi ce primeşte în schimb, pe banii mei, apropo, bani publici. Filmul Golgota Basarabiei conţine nişte materiale de arhivă absolut geniale şi păstrarea acestor materiale, recunosc, este meritul Moldova-Film. Stilul filmului, însă, comentariul tendenţios şi montajul acestui film nu au nicio treabă cu cinematografia. Moldova-Film a schimbat macazul de la propagandistica socialist-colectivă, la promovarea statalităţii moldoveneşti în formă pură, dar asta nu-i face mai profesionişti. De ce nu au făcut acest film cu zece ani în urmă sau cu cinci? Pentru că erau ocupaţi cu alte titluri, nici pe departe atât de anticomuniste. Un mic detaliu… dacă iei doar imaginile de arhivă din Golgota Basarabiei şi le prezinţi publicului, rezultatul ar fi acelaşi: toată lumea îl va urî pe Stalin. Întrebare: care este meritul Studioului Moldova-Film în realizarea acestui film?
Reiterez, că poate Serviciul de presă nu ştie: noi, autorii noii Legi a cinematografiei, insistăm să dispară comanda de stat. Dacă statul vrea un film, îl comandă studiourilor independente, economiseşte bani şi câştigă în calitate, cu condiţia să nu vrea filme de propagandă, independenţii nu sunt prea buni la asta.