S-au spus şi s-au scris atât de multe lucruri, încât este greu de imaginat ce s-ar mai putea spune despre acest subiect. Au existat tot felul de planuri, s-au făcut poate mii de declaraţii, s-au purtat nenumărate ore de discuţii mai mult sau mai puţin publice. La un moment dat, apare întrebarea dacă toate aceste energii nu au fost cumva risipite în vânt şi poate ar fi fost mai bine să fie folosite în alte scopuri, dacă nu mai nobile, atunci cel puţin cu un efect mai mare asupra societăţii.
Şi totuşi, această nemăsurată risipă de energie are câteva cauze bine întemeiate. În primul rând, trebuie spus că actuala modalitate de alegere a preşedintelui R. Moldova nu este de natură să reprezinte voinţa cetăţenilor. Acum preşedintele de la Chişinău este ales de parlamentari – ceea ce înseamnă că reprezintă interesele unui echilibru dintre partidele politice, mai ales când nu există o majoritate clară care să poată alege şeful statului. Când este vorba de o guvernare de coaliţie, inevitabil preşedintele va fi ales în urma unor negocieri. Aceasta nu reprezintă o problemă în sine – problema este faptul că, deşi este ales ca într-o democraţie parlamentară, preşedintele R. Moldova are puteri de preşedinte ales de către toţi cetăţenii – respectiv puterea de a demite prim-ministrul. Cele două chestiuni sunt contradictorii şi generatoare de conflicte, mai ales când este vorba de o guvernare de coaliţie. Nimeni nu vrea să îşi dea soarta pe mâna altuia, există o lipsă de încredere generală. În acelaşi timp, foarte puţini oameni cu putere de decizie au capacitatea şi dorinţa reală de a schimba acest sistem contradictoriu.
La toate acestea se adaugă situaţia geopolitică specială a R. Moldova. Nu este niciun secret pentru nimeni că Rusia doreşte ca la Chişinău să existe o guvernare care să accepte prezenţa trupelor ruse în Transnistria. Aceasta este dorinţa Moscovei peste care nu se poate trece, aceasta este explicaţia tuturor fenomenelor şi evenimentelor care afectează R. Moldova. Moscova vrea la Chişinău un preşedinte care să îşi pună semnătura pe un tratat care să prevadă menţinerea trupelor ruse în Transnistria, autonomie pentru Tiraspol şi includerea secesioniştilor în Guvernul R. Moldova. Este lesne de prevăzut ce urmări poate avea un asemenea aranjament.
Alternativa este păstrarea actualei coaliţii şi a orientării spre Uniunea Europeană. Cipru şi Croaţia au reuşit să devină ţări membre ale UE, Serbia a primit statutul de ţară candidată şi va începe în curând negocierile de aderare. În ciuda tuturor piedicilor şi problemelor existente, R. Moldova poate să adere la Uniunea Europeană în viitorul previzibil. Uniunea se rearanjează, sunt rediscutate unele principii, se caută soluţii – însă UE nu va dispărea, iar R. Moldova are o mare şansă să se alăture acestei comunităţi de state. Cea mai bună soluţie ar fi fost pentru R. Moldova un preşedinte ales direct de cetăţeni care să reflecte dorinţele lor. Până când se va putea face acest lucru nu rămâne decât să fie ales un preşedinte pentru R. Moldova, nu un preşedinte pentru Moscova.
