Şi nu doar în aparenţă. Chiar nu au. Există însă nişte lucruri legate de ambii. Când mă gândesc la Raed Arafat, în minte îmi apare, ca ducă-se pe pustii, şi Voronin…
Demisia forţată a lui Raed Arafat a fost scânteia care a declanşat protestele românilor din 2012. Cu toate că a fost repus în funcţie, protestele n-au încetat, românii din toată ţara au continuat să iasă în stradă şi să-şi ceară drepturile, să-şi spună nemulţumirile, să salveze Roşia Montană de la dispariţie. Au vrut să fie ascultaţi, aşa cum n-au fost în cei 22 de ani, de când a picat Ceauşescu. Românii s-au săturat de politicieni – de toţi politicienii, de cei de la putere, de cei din „opoziţie” sau de cei „pentru ţară”, care intră întotdeauna în luntrea cea mai convenabilă.
Cum de a putut Raed Arafat, un doctor de origine palestiniană, stabilit în România de la 16 ani, să fie scânteia de pe butoiul cu pulbere? Să încep cu impresiile mele despre doctorul Raed Arafat. Din 1997, de când am mers la studii în România, am auzit multe lucruri despre el. Toate foarte frumoase şi bune. Un doctor aşa cum ar trebui să fie, dar de care avem puţini. Apoi, când îl auzi vorbind, fără să vrei te gândeşti cum de omul acesta are o română atât de elevată, pe lângă majoritatea politicienilor, deşi nu e limba lui maternă? Ca să nu mai zic nimic de minoritarii din Moldova, născuţi aici, dar care n-au reuşit să înveţe cuvintele elementare ale limbii române… Cred că puţini români sunt atât de iubiţi în România ca Raed Arafat. Asta am simţit cât am stat în România, asta simt şi acum, când mă uit la ştirile din Ţară. „Raed Arafat, român adevărat!” – nu e doar un slogan circumstanţial.
Dar să trecem şi la tovarăşul Voronin, care s-a băgat exact unde nu-i fierbe oala atunci când şi-a expus părerile despre protestele din România. Voronin e, cică, un susţinător al protestatarilor români. E ca şi cum ar fi spus că a fost un susţinător al protestatarilor din 7 aprilie 2009. Aici i s-a văzut oportunismul politic – vrea să profite chiar din orice, cu nesimţirea-i caracteristică. Şi, în această atmosferă, vrea proteste la Chişinău, ajutat de mai vechiul său amic Iurie Roşca.
Spre deosebire de Voronin, care profită din orice sau, cum se spune, calcă pe morminte, Raed Arafat nu s-a băgat niciodată în mocirla politică. El şi-a făcut datoria, profitul lui fiind în sufletele românilor. Cică, protestatarii din România nu ar avea lideri. Raed Arafat i-a scos însă din case, fără să-i cheme sau să-i instige. Sunt sigur că, dacă şi-ar dori acest lucru, Raed Arafat ar putea deveni nu doar un lider al protestatarilor, ci chiar un preşedinte – în sfârşit, iubit – al românilor. Iubirea însă e un termen care nu poate fi nicicum asociat cu Voronin.
