ActualitateEconomie

‘România a reușit să nu intre în recesiune’

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, într-o conferință de presă, că România a intrat pe drumul spre „zona țărilor dezvoltate” și a reușit să evite recesiunea.

„Am preluat o inflație de 10,3%, am ajuns acum la 5,8-5,9%, este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârșitul anului o să fie o inflație sub 5%, de fapt și BNR-ul a prognozat acest lucru. Ce este cel mai îmbucurător este creșterea economică estimată pentru anul acesta dar și pentru anul viitor. România a reușit să nu intre în recesiune, a reușit acest lucru pentru că atât în administrația locală, cât și în administrația centrală, a fost o mobilizare de a da drumul la cât mai multe investiții. Este pentru prima oară în istoria României când avem plăți efective de aproape 41 de miliarde în patru luni de zile doar în zona de investiții, iar creșterea economică a fost pentru prima oară bazată pe investiții, nu pe consum. A trebuit să implementăm reformele din PNRR astfel încât atunci când se vor finaliza aceste investiții să fie și sustenabile. E drumul României care trece în zona țărilor dezvoltate”, a declarat Ciolacu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *