Asta îmi aminteşte de un cimitir din Ardeal care avea număr la poartă. Şi eu treceam dimineaţa, în drum spre serviciu, pe lângă cimitirul ăsta. Din instinct îmi făceam o cruce şi spuneam în gând o rugăciune pentru odihna celor adormiţi, dar imediat observam numărul şi zâmbeam. De ce ar avea un cimitir adresă? Îşi scriu morţii? Primesc ei scrisori? Desigur că nu mă gândeam nici un moment la fluturaşi electorali.
Însă nu mică mi-a fost mirarea atunci când – ani mai târziu – am aflat că morţii pot să şi voteze. Probabil, în satul cu pricina adresa mortului în listele de votare nu mai era aceeaşi cu cea din timpul vieţii. Nu trebuia să afli că bunica ta, moartă de cinci ani, trăieşte încă sub acelaşi acoperiş cu tine. E mai corect aşa. Treci în listă numele şi adresa cimitirului. Apar obiecţii? Le rezolvăm la faţa locului de veci.
Dar când am stat şi am calculat, iar m-am supărat. Nu prea e egalitate în Moldova. Păi de ce unii morţi votează şi alţii nu? Hai să refacem listele şi să voteze toţi morţii. Toţi cei care au murit cu mic cu mare în timpul foametei din ’46-’47, şi propun să îi adăugăm în liste şi pe copiii de atunci, că doară acum ar fi respectabili cetăţeni de vârsta a patra. Să se pună urne de vot şi în Siberia, pentru morţii noştri de acolo.
Nu spun acum să întindem listele până la Ştefan cel Mare – deşi ne-ar conveni! – dar cel puţin până la cei eligibili; adică cei care acum ar putea avea optzeci de ani şi să vedem atunci dacă mai îndrăzneşte cineva să spună că bătrânii votează comuniştii! Să vedem atunci realitatea covârşitoare a voturilor.
Deşi trebuie să recunosc că, în ciuda patosului meu, nu prea ştiu cum se vor duce morţii la vot. Poate voi primi ajutor de la cei care i-au trecut pe câte unii în liste ca să ne explice cum au procedat. Eu am avut câteva scenarii în cap, dar nu sunt sigură. Poate se merge la vot braţ la braţ cu mediumul. Mortul şi mediumul – braţ la braţ. Acolo, după catifelatul giulgiu al urnei, un mic schimb de opinii şi un mare vot.
Oricum, ce să mai spunem? E clar că, în ciuda repetatelor atenţionări, morţii nu dispar din listele de vot. Şi atunci propunerea e simplă. Păi, ori să dispară şi cei care sunt, ori să apară şi cei nedreptăţiţi. Să dăm o şansă morţilor! Că celor vii li se cam taie şansele de la o zi la alta şi de atâta roşu înaintea ochilor ni se trezeşte un mare dor de coridele hispanice, de taurii lor hotărâţi să calce în picioare toreadorii moldoveni ce-şi flutură sârguincioşi drapelele roşii.
