Îmi zicea deunăzi un prieten, alarmat, că ar trebui începute protestele. Cauza: nu știu care bidon rusesc din Parlament introduce o lege prin care interzice manifestații antistatale. Bun, să o voteze în Parlament, o susținem și noi, îi zic eu, doar ceea ce facem noi nu este nici manifestația antistatală, nici extremistă, nici care cere lichidarea statului Republica Moldova. Asta separatiștii de la Tiraspol și Comrat o fac! Explic: există mai multe forme de a vedea problema reîntregirii naționale. Una este prin anularea consecințelor pactului Ribbentrop-Molotov și revenirea, cumva, nu știu cum, ca prin minune, la forma României din perioada interbelică. Alta, cea pentru care optează și Acțiunea 2012, este de a conștientiza că în acest moment există două state românești care, prin voința populară (referendum sau vot al aleșilor) se pot uni. Argumentele noastre sunt multiple, cele istorice fiind, desigur, primele: faptul că alții ne-au decis soarta – în cazul pactului criminal și în alte exemple de-a lungul istoriei, peste capetele noastre, a poporului băștinaș între Nistru și Tisa, nu poate să nu fie un argument solid cu care să ne susținem dorința de Unire.
Noi recunoaștem Republica Moldova. Ba chiar o considerăm a noastră, a unioniștilor de pe ambele maluri ale Prutului, cum am scris într-un material mai vechi. Unioniștii basarabeni au constituit statul Republica Moldova prin mișcarea de redeșteptare națională, prin cele trei Mari Adunări Naționale, din 1989, 1990, 1991. Doar că acest proiect a fost blocat, cursul normal al lucrurilor s-a împotmolit undeva după 1991, când s-a votat Independența. Dorința de putere a fost prea mare. Desovietizarea nu a mai avut loc în continuare, din instituțiile și mințile oamenilor nu au dispărut efectele perverse implantate de odiosul regim roșu.
Unirea nu înseamnă nimic altceva decât întărirea suveranității Republicii Moldova. Pentru că această suveranitate în acest moment și în ultimii 23 de ani este încălcată grav de către forțele de ocupație rusești care sunt în raioanele de est ale Republicii Moldova și care zburdă liber prin aeroportul Chișinău. Asta ar fi o problemă reală de care s-ar putea ocupa Serviciul de Informații și Securitate, și abia atunci am putea vorbi de suveranitate și reintegrare națională cu toate teritoriile. În schimb, ei se ocupă de manifestările românești… Aceste manifestații nu vor duce la sugrumarea/moartea Republicii Moldova, ci la fuzionarea a două state. Se va crea un stat de drept nou, care va fi continuatorul legal al României și Republicii Moldova.
Independența reală este să fim aceeași țară – citeam anul trecut pe un banner al tinerilor din Chișinău. Ei bine, unde vor duce protestele stradale actuale? La consolidarea independenței față de URSS și continuatoarea ei de drept sau la schimbarea unora de la treucă cu alții? Dacă se va ajunge la partide politice/treucă, nu e bine, pentru că Republica Moldova este prea mică pentru ca acei alții să nu fie conectați la anumite interese de sorginte mafiotă.
Unirea poate fi soluția și noi, românii suntem totuși experți la modele de Unire. Și în 1859, și în 1918 am făcut cum trebuie Unirea. Bineînțeles, trebuie planuri pentru aceste procese, dar planurile există deja sau sunt un proces de realizare: nu o să vă vină să credeți câte minți luminate s-au alăturat mișcării naționale după ce au văzut zecile de mii de oameni din Chișinău care au cerut Unirea. Antiunioniștii acuză lipsa acestor planuri nu din sinceritate, ci din dorința de a manipula, din dorința ca duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la a patra Mare Adunare Națională voi să nu fiți acolo cu familia voastră, voi să nu semnați pentru Unire, voi să aveți dubii asupra unuia sau altuia sau asupra planurilor de viitor. Antiunioniștii de azi, ca și cei din 1859 și cei din 1918 nu vor fi menționați în istorie decât la capitolul de indivizi marginali, care au pierdut bătălia. Iar voi, fiecare om care și-a luat dreptatea în propriile mâini, aveți dreptul de a sta lângă Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Constantin Stere și celelalte figuri ale neamului nostru viteaz.
Altfel, din 1991 de la Marea Adunare Națională, tot se bate pasul pe loc. Tot pe loc pe loc pe loc, cu poporul – bătaie de joc!
