Slate: Dacă îl va avantaja geostrategic, Putin va interveni militar în regiunea transnistreană

Autorul analizei, Joshua Keating, sugerează că „oxigenul” neo-ţarismului de factură Putin este fracturarea teritorială prin alimentarea de conflincte interetnice. Fără această tehnică, a „micilor războaie victorioase”, proiectul naţionalist nu poate „înainta”, relatează InfoPrut.ro
„Statele baltice membre NATO reprezintă probabil riscuri prea mari, în ciuda retoricii îngrijorătoare a lui Trump privind angajamentele de apărare (ale SUA în Alianţa Nord-Atlantică – n.r.)”, notează Keating, adăugând că o posibilă aprindere a unei scântei intervenţioniste ar putea viza Belarusul, pe fondul încercărilor preşedintelui Aleksandr Lukaşenko de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu Occidentul
.
Nici regiunea separatistă din stânga Nistrului nu va fi lăsată deoparte de Moscova, în cazul în care un pretext de intervenţie militară pentru „protecţia etnicilor ruşi” ar pune Rusia într-o situaţie avantajoasă pe linia acestui conflict îngheţat.
„Însă un conflict cu importanţa simbolică a Peninsulei Crimeea sau mizele geostrategice ale conflictului din Siria nu îţi ies în cale în fiecare zi. La un anumit moment, Putin va începe să se confrunte cu o presiune reală privind condiţiile de acasă – sau va muşca din străinătate mai mult decât poate mesteca”, se mai arată în analiza publicată de Slate.