L-a luat gura pe dinainte
Două dintre ele sună aşa: „l-a luat gura pe dinainte” şi „vorbeşte gura fără el”. Frumuseţea acestor sintagme constă în faptul că ne face să credem că gura e ca un personaj aparte şi, prin asta, independent faţă de gândire.
Aşa mi s-a părut şi afirmaţia deputatului PCRM de stânga, Oleg Reidman, care spunea că Moldova va avea doar de pierdut prin semnarea Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană. Că ne va dăuna comerţul liber cu statele membre ale Uniunii Europene. El aducea ca argument defavorizarea producătorilor locali care nu primesc subvenţii de la stat, ca cei din Europa, şi care, din această cauză sunt nevoiţi să îşi vândă produsele mai scump. De aceea, opina el, când piaţa va fi invadată de produsele mai ieftine ale producătorilor străini, obişnuiţi cu subvenţii, nimeni nu va mai cumpăra marfa producătorilor locali. Părere împărtășită de colegii lui de partid și de socialiști.
Ei, pot spune că în acest caz pe domnul Reidman l-a luat gura pe dinainte. Nu s-a gândit la binele nostru, şi nici la binele producătorilor, ci pur şi simplu a vorbit gura fără el. Ce politician bine intenţionat poate spune o astfel de gogomănie. Nici dacă cinci din şase moldoveni ar fi producători locali nu ar sta în picioare o astfel de afirmaţie, cu atât mai mult când majoritatea moldovenilor sunt amărâţii de cumpărători, nu cei care îşi vând produsele. Şi atunci cum îşi permite dumnealui să deplângă ieftinirea produselor care ar fi adusă pe pieţele noastre de producătorii străini. Dă Doamne să cumpărăm mai ieftin!
Eu una m-am săturat să dau iarna douăzeci de lei pe un kilogram de portocale, când în România, cu aceeaşi sumă, cumpăr trei kilograme. Jumătate de kilogram de cafea Jacobs costă în Moldova aproape 10 euro, dai o fugă la Vaslui şi o cumperi cu jumătate de preţ. Dar iată că politicienii noştri sunt îngrijoraţi că, în sfârşit, în Moldova s-ar putea să scadă preţurile produselor. Halal politicieni, halal politică!
În loc să îşi bată capul de pe acum de unde să găsească bani de subvenţii şi pentru producătorii locali, ca nici ei să nu fie în pierdere când vor fi siliţi să îşi ieftinească marfa, politicienii noştri se scarpină invers şi ne „compătimesc” pentru ieftinirea ce va veni. Şi atunci, de vreme ce au făcut astfel de afirmaţii în public, nu putem să îi acuzăm de rele intenţii, ci – cu omenie – putem spune că nu avem politicieni care să îşi bată capul pentru noi, ci avem guri de politicieni care bat singure după priceperea trimisă lor de cer…-ul gurii. Şi uite aşa a vorbit gura fără el, ca să înţelegem şi noi că unii politicieni se gândesc doar cum să fugă de Uniunea Europeană, în loc să se gândească la bunăstarea noastră.