…E cazul să încep cu aceea că în domeniul limbii „ne conducem” după o lege sovietică, adoptată sub monitorizarea acerbă a Moscovei și a PCUS (am luat între ghilimele cuvântul fiindcă, în realitate, nici această lege sovietică nu se respectă). Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) a fost votată pe 31 august 1989, acum 24 de ani! În acest răstimp lumea s-a schimbat, s-a transformat radical, a dispărut și Uniunea Sovietică și lagărul socialist, a dispărut și RSSM, dar legea din 1989 a rămas în vigoare.
În mod normal, odată cu declararea Independenței RM, această lege urma să fie anulată. Era suficient un articol în Constituție în care să se prevadă că limba de stat pe teritoriul RM este limba română care funcționează în toate sferele vieții sociale, economice, politice, culturale ș.a.m.d. Și punctum. Apropo, de această părere era și regretatul academician, reputatul lingvist Silviu Berejan, care repeta cu orice ocazie că, în mod normal, denumirea limbii și sferele ei de funcționare se fixează într-un articol de Constituție și nu e nevoie de o lege specială „a limbilor”.
Aceasta este singura lege sovietică ce se mai păstrează în R. Moldova. Pentru minoritățile imperiale ea este o garanție că ei, minoritarii, vor rămâne o enclavă lingvistică neintegrată în viața RM. Ar fi greșit să afirmăm că respectiva lege este susținută numai de către minoritari și partidele rusofile de stânga; ea le-a căzut tronc la inimă și politicienilor de centru dreapta, care reprezintă națiunea titulară, fiindcă minoritățile aduc voturi. Minoritățile constituie peste 30 la sută de electorat, iar dacă la acestea mai adaugi moldovenii rusificați și mancurtizați ajungi la jumătate sau chiar treci de ea. Ipocriți cum sunt, politicienii noștri au trecut problema limbii oficiale a RM în categoria celor „sensibile”, astfel, ceea ce numeam noi cândva „procesul de construcție lingvistică” a fost stopat. În locul acestuia s-a produs (și continuă să se producă) alt proces – cel de degradare a limbii oficiale, pe care statul nu o mai ocrotește. Azi se vorbește tot mai prost la posturile de radio și TV, politicienii vorbesc un dialect țărănesc, pigmentat cu rusisme și sudalme rusești, limba rusă a redevenit, pe neobservate, limbă oficială în parlament, organizații de stat, comerț, economie, business ș.a.m.d. În parlamentul țării, fără nicio jenă, deputații vorbesc rusește, iar statul încă mai întreține translatori, care le asigură traducerea…
A pune azi problema funcționării limbii oficiale înseamnă să te expui pericolului iminent de a fi etichetat drept „xenofob”, „radical de dreapta”„națist” ș.a. Pentru „crima” de a pune problema minorităților altfel decât le place rușilor site-urile rusești eu am fost numit „Hitler” care „trebuie împușcat ca un câine”. Și nu numai eu. În ultimul timp de această „cinste” se bucură deputata PL Ana Guțu. „Vina” ei este că a îndrăznit să înregistreze în parlament un proiect de Lege cu privire la politicile lingvistice în RM. Proiectul a stârnit un adevărat tsunami în mediile rusești, autoarea lui fiind acuzată că n-ar fi „cu mintea întreagă”. „Inițiativa deputatei Ana Guțu nu este altceva decât o provocare. Nu-mi imaginez, cum cineva cu mintea întreagă ar putea risca să facă ceva împotriva limbii ruse”, a declarat Irina Vorobieva, jurnalista postului de radio „Eho Moskvî”, în cadrul emisiunii de dezbateri „Razvorot”. Ea îndeamnă autoritățile ruse să intervină pe lângă organizațiile internaționale ca să „pună la punct Chișinăul”.
Am citit atent proiectul de lege al doamnei Guțu. Nici un om cu mintea întreagă n-ar risca să-i reproșeze ceva autoarei: proiectul propune măsuri care ar contribui ca limba noastră (cea română) să devină, cu adevărat, limbă oficială, așa cum e rusa în Rusia, polona în Polonia, spaniola în Spania etc. În mod logic, te întrebi: Ce vor rușii de la noi? Răspund: totul. Ce vrem noi de la ruși? Nimic.
Noi nici de la noi înșine nu mai vrem nimic.
