Cititorul de bună-credință își amintește de câte ori m-am pronunțat foarte dur față de ele. Cu toate acestea, când văd cine și cum bate în Ghimpu, moralmente mă simt obligat să ies „pe contrasens”, dar nu pentru a-l apăra, ci pentru a încerca să ne lămurim de ce se face acest lucru.
Indiscutabil, M. Ghimpu ca politician, are niște probleme. (Dar care politician din Chișinău nu le are? Să arunce primul cu pietre cel care e fără de păcat). Cu adevărat, Ghimpu, spre deosebire de alții, ba „nu intră în standard” , ba „iese din standard”, ca să reiau o celebră replică a lui Gh. Urschi. El își formulează altfel mesajele, a creat un întreg folclor politic, unele ziceri ale lui devenind proverbiale; el poate fi mucalit, dar se poate ușor dezlănțui, devenind impulsiv, violent chiar. Adversarii săi politici i-au studiat slăbiciunile și le exploatează, să recunoaștem, cu succes. Antologic, e cazul ciocnirii lui cu ziarista de la „Adevărul”. Nu sunt rare cazurile când Ghimpu dă dovadă de o percepție subiectivă, uneori hiperbolizată, a propriei personalități, a meritelor sale și a locului său în istorie, face abuz de biografia sa, devine agasant prin recursul permanent la meseria sa („eu sunt jurist”), la familia sa („badea Gheorghe”), la biografia sa („eu de 24 de ani lupt pentru popor”). Ca și ceilalți politicieni moldoveni, Ghimpu are o problemă și cu relațiile dintre autoimagine și imaginea publică, altfel spus, dinte eul propriu, biografic și cel din percepția publică.
Aceste probleme însă nu sunt mai grave decât cele ale altor politicieni „adecvați”, asistați de zeci de consilieri de imagine. Multe i se pot reproșa lui Ghimpu, dar nu orice. Acum s-a ajuns până acolo încât „analiști” de extracție comunistă, crescuți în studiourile defunctului NIT al lui Voronin, în devălmășie cu analiști și editorialiști, declarați proromâni și de dreapta, îl declară pe Ghimpu „Roșca nr. 2”, „omul lui Plahotniuc”, și „agentul Kremlinului”… Este clar că cei care-l critică pe Ghimpu nu sunt îngrijorați de imaginea PL-ului, nu ard de dorința de a vedea un PL puternic, care ar crea probleme PDLM-ului. Dacă Ghimpu nu l-ar ataca pe Filat și ar declara că va vota candidatura acestuia la funcția de premier, imediat ar dispărea toate acuzațiile și ar fi declarat cel mai înzestrat și responsabil politician al vremurilor noastre (după Filat, evident).
Am motive să cred că, de fapt, nu Ghimpu e problema, ci PL-ul. Detractorii lui Ghimpu tot mai deslușit vorbesc despre posibilitatea resetării Alianței, cu participarea lui Dodon și Mișin, adică fără Ghimpu. Nimic nou. Despre necesitatea scoaterii de la guvernare, dar și din scena politică moldoveană a „partidului unionist” al lui Ghimpu și înlocuirea PL-ului cu forțe politice stataliste se vorbește din 2009. Partida filorusă nu a făcut niciodată secret din asta. Știm foarte bine cine are interes ca să instaleze în R. Moldova o guvernare fără „PL-ul unionist” și fără Ghimpu. Indiferent cum este M. Ghimpu, formațiunea politică pe care o conduce el îi reprezintă pe alegătorii cu viziuni proromânești și proeuropene. Astfel, se bate nu atât în „inadecvatul” Ghimpu, cât în acest curent de gândire, scopul urmărit fiind cel de a trece PL-ul pe linie moartă.
În definitiv, nota lui Ghimpu, ca politician și lider de partid, vor pune-o alegătorii. Aceasta nu înseamnă că mă pronunț pentru a-l scoate pe Ghimpu de sub bătaia criticii. Problema e alta: cine și de ce bate în liderul liberal? Cei care-l atacă azi pe Ghimpu nu o fac de pe poziția interesului național, căci interesul național este ca PL-ul să devină un partid de centru-dreapta puternic, să aibă un cuvânt greu de spus în guvernare. Nu aceasta însă urmăresc criticii lui Ghimpu, ci eliminarea PL-ului de la guvernare și înlocuirea lui Ghimpu cu asemenea politicieni „adecvați” ca Dodon, Mișin, Greceanîi ș.a.
Într-un cuvânt, trebuie să înțelegem că prin eliminarea lui Ghimpu de la guvernare se netezește calea pentru o guvernare de stânga antieuropeană și antiromânească. E un bec roșu care trebuie să se aprindă în capul tuturor, inclusiv al lui M. Ghimpu, ca să tragă concluziile de rigoare.
