Tot aici, prim-ministrul plânge, sperăm sincer, pe umărul foştilor deportaţi şi îşi arată indignarea faţă de tancurile sovietice şi leninii împietriţi prin mai toate raioanele R. Moldova. Şi tot el ne invită la o introspecţie pentru a stârpi comunismul din noi înşine, simultan cu demolarea a tot ce a crescut sub umbra putredă a secerii şi ciocanului.
Să fie de vină canicula? Să fie la mijloc presiunea atmosferică? Au plecat consilierii pragmatici în vacanţă şi avem parte de o mostră de adevărat caracter marca Vlad Filat? Să nu fiu înţeles greşit, dar vorbim despre exact acelaşi personaj care acum doi ani şi un pic se răfuia cu decretul lui Ghimpu, cel cu ocupaţia sovietică. Ne referim la acelaşi demnitar care, odată ajuns la Putere, parcă uitase că a ajuns să aibă birou în PMAN pe creasta valului anticomunist de la 7 aprilie 2009. Vorbim despre omul care… dar exemple ar fi cât să umplem toate paginile ziarului cu ele.
Nici nu ştiu cum ar trebui să reacţionăm – să ne bucurăm, să ne indignăm? O să îl ţină? Sau e doar o aversă de vară, ca şi cea de miercuri, menită să stropească un pic răsadurile de speranţă ale celor care l-au propulsat în funcţie după o secetă prelungită? Vom trăi şi vom vedea, deocamdată să îi acordăm prezumţia de bună-credinţă. Chiar dacă e târziu, totuşi, nu e niciodată!
