Cultură

Erotism în proza lui Eminescu

Având cunoştinţa acestor bogăţii, ea purta o rochie neagră de tul subţire, care lăsa să se întrevadă nişte sâni de albeaţa marmurei, plini şi rotunzi, şi braţele rotunde şi pline se vedeau până la subsuori. În sfârşit într-o zi, înainte de-a pleca, el o zăvorî într-o odăiţă, o ridică în braţe, o aşeză pe o măsuţă înaltă de noapte îi desfăcu cu putere picioarele unul de altul şi se-ntâmplă păcatul de două ori.” (Amalia)

„Noaptea fetiţa dormea la pământ atunci ea intra numa-n cămaşă în odaia lui şi sau pe jos, sau de-a-n picioarele el se-mbăta de frumuseţile ei. A-i cuprinde şalele, a ţine mâna la acele rotunzimi perfecte şi pline era deja o fericire nemaipomenită, nouă încă, apoi ea mai era şi ruşinoasă, încât actul amorului o făcea să tremure, să ţipe, să leşine, ceea ce-i adăuga şi mai mult fericirea.” (Amalia)

„Abia acum băgă de seamă că ea era goală…o cuprinse tare, o lipi de corpul lui…îşi închise ochii şi-i sfărmă parcă buzele în sărutări. Se-năduşea sărutând-o, simţirele-i piereau, parcă nu mai gândi nimic…”. (Moartea Cezarei)

„Îşi despletise părul pe umerii rotunzi şi pe sânii crescuţi în sete de amor, până rămase goală şi frumoasă ca o statuie antică, având înaintea acestei din urmă avantajul vieţii, acea pieliţă caldă, dulce, netedă, care lăsa urme dac-o atingeai…”. (Cezara)

„Apoi urmau trunchii rotunzi ai picioarelor, tari şi copţi numai buni de-a sugruma şalele unui amant între ele…”. (Ea era albă ca zahărul)  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *