Tot ieri, un cititor foarte curajos, cu frumosul nume Hulpe, face următorul comentariu la acest text al meu: „Moldovenii basarabeni manifestă nu doar românism de ipocrit, ci şi moldovenism ipocrit. Sunt cam laşi oamenii noştri, oportunişti, dar pragmatici în sensul peiorativ al cuvântului, au uitat de idealuri măreţe şi nici nu îi interesează. Ah da, era vorba şi de clasa conducătoare. Păi ăştia sunt cei mai ipocriţi. Nu îi interesează pe ei nici statul, nici neamul, nici istoria, nici personalităţile de importanţă pentru trecut şi viitor. Ei doar jupoaie, o dată şi încă o dată…”. Eu, personal, deşi am unele rezerve, îi dau, totuşi, dreptate cititorului nostru, cu toate că e curajos şi are nume frumos… Nu fac comparaţii cu alte popoare, nu bag mâna în foc, poate că nu mai suntem noi chiar singurii pe acest pământ cu asemenea calităţi, dar e un fapt în afara oricăror discuţii că suntem un popor cu… mici probleme mari.
…Ieri, colegii de la „Europa Liberă” s-au referit la un „clasament al prosperităţii în lume”, realizat de Institutul internaţional de cercetări „Legatum” cu sediul la Londra. Potrivit clasamentului, moldovenii se plasează printre cei mai intoleranţi oameni de pe glob faţă de străini şi minorităţi, printre cei mai insensibili din punctul de vedere al carităţii sau al încrederii în aproapele său ş.a.m.d.”. Pentru a explica cauzele acestor – dar şi ale altor – defecte ale moldovenilor, colegii noştri au realizat un interviu cu Angela Nicolaou, magistru în ştiinţe psihologice şi psihoterapeut. (Pe amatorii de asemenea subiecte îi sfătuiesc să citească interviul pe site-ul „Europei Libere”)…
Astfel, conform clasamentului, doar 13 la sută din moldoveni declară că pot avea încredere în alţii. Rugată să explice de unde se ia această neîncredere, specialista face recurs la istoria noastră: „De aproape o sută de ani am fost minţiţi, am fost lipsiţi de casă, am fost trimişi în diferite ţări în perioada sovietică, prin urmare, moldoveanul nu are încredere în nimeni, are încredere într-un cerc restrâns de oameni, în rude, cumetri, fraţi…”. Eu aş îndrăzni să măresc această perioadă de timp, fiindcă moldovenii au fost minţiţi nu numai „aproape o sută de ani”, ci mai multe sute de ani la rând. Ei continuă şi azi să fie minţiţi fără ruşine. Bietul moldovean este şi azi minţit peste tot – şi la alegeri, şi după alegeri. El nu mai crede nici în politicienii de la centru, nici în primarul său din comună, nici medicului, nici preotului, fiindcă simte pe pielea sa că este minţit fără ruşine, peste tot i se trage câte o ţeapă, e furat, i se cere mită, i se ia mai mult şi i se dă mai puţin ş.a.m.d. Având această tristă experienţă descrisă, de altfel, cu multă inspiraţie de Iulian Ciocan de la postul de radio amintit, moldoveanul e mereu prins – putem spune chiar că întreaga lui viaţă – într-o cursă nebună a minciunii. El se apără de minciună prin… minciună, luptă împotriva minciunii prin… minciună. El este şi obiect, şi subiect al minciunii: când pot, îl mint alţii, când poate, minte el… Unde îl arde unul o dată, el, drept răzbunare, îl arde pe altul, când îi pică, de zece ori mai crunt. Principiul răzbunării la moldoveni nu e un dinte pentru un dinte, ci zece dinţi pentru un dinte. Zece minciuni pentru o minciună. Zece potlogării pentru o potlogărie. Zece ticăloşenii pentru o ticăloşenie. Şi aşa o viaţă întreagă. Chestia cu „să moară şi capra vecinului” nu mai funcţionează, e prea umană. Eu, ca vecin, nu e nevoie să am capră, nu e nevoie ca ea să moară, problema se pune simplu din start: nu se poate admite ca eu în genere să am capră…
Conform unor vechi şi sincere credinţe populare, cei mai mincinoşi dintre moldoveni sunt politicienii. Pot aduce sute de cazuri când, doar în ultimii ani, politicienii ne-au amăgit pe noi, moldovenii, crunt, fără ruşine. Ei ne mint că lucrează pentru ţară, dar nici noi nu le rămânem datori… Politicienii pe de o parte, noi, poporul, pe de alta, ca o adunătură de cartofori – toţi mincinoşi şi trişori! – ne uităm inocenţi unii în ochi la alţii şi, unde ne pică, minţim şi ciordim această ţărişoară… Aşa a fost, aşa este… Şi chiar acum, în clipa când scriu aceste rânduri, cineva ne minte şi noi minţim pe cineva …
Ia ascultaţi. Auziţi? Ha-ha-ha! Păi, eu ce v-am spus! Nu mă credeţi?
