Anume ei şi colegilor săi de la Biroul „Hanganu, Tănase şi partenerii”, le datorăm examinarea unor dosare răsunătoare şi dificile de către CEDO, precum ar fi cele legate de cazul Ilaşcu, „Megadat”, „TIMPUL Info magazin”, Tănase şi altele. Aici, în sediul lor de pe bd. Renaşterii 14, am venit să descopăr secretul succesului. Şi, pare-se, l-am aflat: succesul Janetei Hanganu e în funcţie de ce face, cum arată, ce spune şi cum anume spune.
– Dragă Janeta Hanganu, am descoperit, pregătindu-mă de acest interviu, că nu prea crezi în reţelele de comunicare. Ai de multă vreme un cont pe Facebook, dar nu ai afişat nicio poză…
– Când am deschis contul, nu-mi prea ajungea timp pentru asta, eram concentrată la pagina web a biroului nostru, pe care încă nu reuşesc s-o duc la capăt. Ulterior, mi-am dat seama că reţelele de socializare sunt mai mult o pistă de PR, poate chiar de manipulare… Discuţiile virtuale mi se par cam sterile. Nu pot spune că îmi place să-mi etalez prea mult viaţa personală în faţa unor oameni pe care nu-i cunosc. Ca să mă simt împlinită, nu am nevoie să spun la o mie de persoane că eu astăzi am o dispoziţie bună…
– Să înţeleg că şi colegii de birou au puţine şanse să stea pe chat, cel puţin la serviciu. Povesteşte-ne ceva despre ei…
– Iniţial, când am deschis biroul, eram singura femeie din şase persoane, acum mai am două colege şi câţiva avocaţi bărbaţi cu mai multă experienţă. Suntem toţi tineri. E mai bine aşa, pentru că în lumea noastră e greu să înveţi oameni care au o mentalitate deja viciată de sistem sau de obiceiurile de prin alte companii. Într-o echipă, trebuie să existe acelaşi spirit, aceleaşi norme valorice şi standarde.
– Ce norme contează pentru tine, ca şefă de birou?
– Cred că bunul-simţ. Simţul dreptăţii este crucial în profesia de avocat. Chiar atunci când nu poţi şti cum e mai corect să procedezi, bunul-simţ îţi şopteşte cea mai potrivită soluţie.
– Care ar fi componentele unei reuşite?
– Cred că este crucial: ca să realizezi ceva trebuie să ştii ce vrei să faci. Nu să fii obsedat de acest scop final, dar să ştii în ce direcţie o iei.
– Ce noutăţi v-au adus modificările din Legea cu privire la avocatură?
– În principiu, schimbările se referă la structura organizaţională, acum avem şi barouri regionale. Dar cred că reforma începe cu propriul birou, cu exigenţa faţă de propriile documente, faţă de angajaţi. Dacă tu, ca avocat, scrii cu greşeli gramaticale, atunci nu-ţi poţi permite să critici un judecător, pentru că nu ştie să scrie ori să ia decizii…
– Să poţi scrie? Credeam că e o condiţie doar pentru jurnalişti…
– Partea formală contează mult în profesia noastră. La facultate i-am auzit pe mulţi dintre colegii mei: am învăţat foarte bine tema de acasă, dar nu pot să mă exprim. Păi ce fel de învăţătură, cum ai învăţat dacă nu te poţi exprima? Sau sunt avocaţi care spun: Iată, nu pot scrie bine, dar pot vorbi excelent, adică pot convinge verbal. Un avocat poate să convingă verbal numai dacă are o structură logică pe care o transpune şi în scris.
– Ceea ce pot confirma eu, la „partea formală”, e că aveţi un birou… în care se simt inima şi mâna unei femei.
– Poate o să vă pară un moft – al meu şi al colegilor mei -, dar am insistat să avem un spaţiu unde să ne simţim ca acasă. Nu în ultimul rând, aici ne întâlnim cu clienţii noştri. Spre deosebire de judecători, ale căror servicii sunt solicitate indiferent de felul în care arată ei şi birourile lor, indiferent de calitatea hotărârilor pe care le dau, între avocaţi există concurenţă.
– Biroul de avocaţi „Hanganu, Tănase şi partenerii” este cunoscut pentru conlucrarea cu CEDO…
– Avem această imagine pentru că am prezentat la CEDO cele mai de rezonanţă dosare, pe care le-am câştigat. Dar ca volum de lucru procedurile la Curte ocupă doar 10-15 la sută din tot ce facem noi.
– Într-o anumită perioadă a existat un val foarte puternic al moldovenilor care se adresau la CEDO. Acum, cum stau lucrurile?
– Din câte ştiu, valul a rămas la fel de mare. Vin tot mai multe dosare – poate că nu sunt de rezonanţă, ca cele de pe timpul guvernării comuniste, care erau strigătoare la cer prin brutalitatea cu care erau încălcate legile. Multe din dosarele ce ajung la Curte ar fi putut fi soluţionate acasă, de către judecătorii naţionali. Faptul că mergem la Curte cu aceleaşi cereri, fără prea mari evoluţii, sigur că nu ne onorează.
– De ce judecătorii care pierd câte opt, nouă dosare la CEDO nu sunt sancţionaţi, cel puţin pe linie administrativă?
– Există dosare de genul Ilaşcu, Ciubotaru, Tănase care nu puteau să nu ajungă la CEDO, fiind noi şi pentru Curte, unde a trebuit să fie convocată Marea Cameră din 17 judecători pentru a dezvolta o nouă jurisprudenţă. Şi există dosare în care judecătorul adoptă în lanţ acelaşi tip de hotărâri greşite – este cazul practicii de eliberare a mandatelor de arest, dar şi a numeroaselor dosare împotriva presei, unde era clar că a fost încălcat articolul 10. Iată asemenea cazuri ar trebui sancţionate disciplinar, cel puţin.
– Întrucât acest lucru nu se face, în societate se creează impresia că acolo, sus, o gaşcă de oameni acţionează pe principiul „O mână o spală pe alta”…
– Cam aşa şi pare a fi. Eu cred că problema justiţiei constă în corupţie – financiară şi politică. Şi corupţia e cu atât mai mare, cu cât în spatele persoanelor din justiţie stă cineva din politică.
– Există ieşire din acest cerc vicios?
– După mine, primul lucru care trebuie să fie pus la punct este profesionalismul judecătorului – nu doar competenţa lui, ci şi calitatea morală. O să aduc un exemplu, legat de Georgia. Acolo, în poliţie, au fost angajate doar persoane care au trecut anumite teste…
– Detectorul de minciuni…
– Inclusiv. Sunt sigură că organele noastre de drept dispun de informaţii care judecător e corupt şi care nu. Doar că nu întreprind nimic sau, şi mai şi, informaţia pe care o deţin o folosesc pentru a-l şantaja pe judecător.
– Sunt foarte multe femei în ultimul timp în justiţie. Nu ai impresia că sunt prea multe?
– Nu, dimpotrivă. Am senzaţia că sistemul judiciar şi de drept în general este al bărbaţilor.
– Ai simţit vreodată că ai fi invidiată?
– Da. Alexandru Tănase, când lucram împreună, îmi spunea mereu: mai bine să te invidieze, decât să le fie milă de tine. Invidia nu mă deranjează, mă supără gândirea limitată, lenevia şi minciuna, mai ales minciunile lipsite de sens, când pur şi simplu nu merită să spui o minciună ca să ieşi din situaţie. Dacă ai şti adevărul, poate că l-ai putea ajuta pe om la nevoie, dar la minciună nu poţi găsi soluţii.
– Profesia de avocat îţi lasă loc şi pentru viaţa de familie?
– Viaţa de acasă este un loc de încărcare cu energie, unde nu există judecători, procurori, dosare, este locul unde mă simt bine, alături de persoana potrivită. Sunt departe de gândul că la serviciu fac ceva ca să sacrific din altceva. Dacă mă şi sacrific, o fac conştient, nu pot afirma că avocatura îmi consumă viaţa şi tinereţea, e o alegere conştientă.
– Ce apreciezi mai mult la soţul tău?
– Mi-ar fi greu să spun ce nu apreciez la Adrian. Cu cât ne cunoaştem mai mult, cu atât mai multe lucruri aflu despre el, pe care le preţuiesc. Le-aş dori tuturor femeilor să aibă parte de căldura şi înţelegerea de care mă bucur în familia mea. De altfel, soţul meu este la fel de ocupat ca şi mine, dacă nu chiar mai ocupat.
– Cum te vezi peste cinci ani?
– Nu ştiu, chiar nu ştiu. În profesia de avocat trebuie mereu să te reinventezi. Cred că aş vrea să consolidez biroul pe care îl avem acum, să formăm împreună o echipă şi mai puternică, să încercăm lucruri noi…
Timpul.Suplimentul Femeia
