Finanţe

La Durleşti, ca peste tot, cine poate şi asfalt roade…

Ba mai mult: consilierul municipal Anatol Cebotari intenţionează să schimbe numele stradelei Nicolae Gribov cu al Mariei Cebotari. Să nu credeţi că e vorba numai de ilustra cântăreaţă de operă. Numele acesteia coincide exact cu al mamei consilierului municipal.

În acelaşi timp, drumul spre cimitir, perpendicular acestei stradele, este numai gropi. Trecând împreună cu primarul localităţii, Nicolae Crudu, pe alături de casa lui Anatol Cebotari, gospodarul, fiind la poartă, a confirmat faptul că nu există nicio decizie a Consiliului municipal Chişinău privind reparaţia capitală a stradelei cu pricina. „Oare-i o problemă, dacă va fi mai târziu?”, a zâmbit el.

Primarul Nicolae Crudu ne-a declarat că drumurile din localitate sunt cele mai proaste din suburbiile Chişinăulu. „Prin Durleşti circulă zilnic 180 de microbuze de rută, care varsă anual în bugetul primăriei capitalei 8 milioane de lei. Dacă, dintre acestea, ni s-ar da măcar două, am putea repara capital cel puţin străzile principale ale localităţii – Alexandru cel Bun şi Cartuşa, pe care circulă cu preponderenţă microbuzele. Nu înţeleg de ce Primăria Chişinău se face moartă în… porumb”, se întreabă nedumerit primarul. El consideră că plombarea şi reparaţia capitală a drumurilor nu se face după o tehnologie corectă, astfel încât acestea se deteriorează îndată după reparaţii. Unde mai pui, zice Nicolae Crudu, că circa 44 la sută din populaţia orăşelului Durleşti nu dispune de apă potabilă şi canalizare. El afirmă că pe rutele din Durleşti călătoresc nu numai localnicii, ci şi o mulţime de orăşeni, ei revoltându-se de zdruncinăturile pe care le suportă în microbuze.

Contactat de noi, Veaceslav Ţernă, şeful Direcţiei transport a Primăriei municipiului Chişinău, ne-a spus că pe stradela cu pricina nu e vorba de o reparaţie capitală, ci de plombări. El a mai spus că pietrişul de pe stradelă a fost spălat de ploile din anul trecut şi că, în curând, vor fi plombate străzile Eminescu (cea care duce spre cimitir), Ştefan-Vodă, Livezilor, Tudor Vladimirescu şi Caucaz.

Totuşi, la faţa locului, pe stradela Gribov (sau Maria Cebotari), am văzut reparaţii capitale, iar alături, pe strada Eminescu – numai gropi.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *