Franţa şi Marea Britanie vor avea o flotilă comună

Potrivit ziarului Times, forţele navale din Franţa şi Marea Britanie duc tratative privind utilizarea comună a celor trei purtătoare de avione: Ark Royal, Illusion (Marea Britanie) şi Charlles de Gaule (Franţa). În urma închierii unui accord în acest sens, teritoriile maritime vor rămâne mereu sub protecţia a cel puţin unui purtător de avione, care va fi însoţit de unităţi tehnice militare adiţionale, cum ar fi submarine, nave de escortă şi avioane de aprovizionare.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy a declarat că în contextul crizei financiare, colaborarea militară este o posibilitate reală de reducere a cheltuielilor. Ministerul apărării francez intenţionează astfel să economisească circa 3,5 miliarde euro.
Cu toate acestea, avantajele economice pe care le prezintă această uniune miliatară pot fi depăşite de disensiunile seculare geopolitice ale Franţei şi Marii Britani. Potrivit Times, complicaţiile vor apărea la elaborarea protocoalelor adiţionale care prevăd comporamentul părţilor în situaţiile excepţionale. Ziarul aduce ca exemplu insulele Malvine, aflate sub jurisdicţia Marii Britanii, dar asupra cărora are pretenţii Argentina. Acordul va trebui să descrie exact cum se va comporta portavionul francez în cazul în care se va declanşa un conflict militar în zona acestui teritoriu.
Timpul.md