„Vox populi”: AIE rămâne în Parlament

Este vorba despre Partidul Comuniştilor (30,8%), Partidul Liberal Democrat (16,8%), Partidul Democrat (10,2%), Partidul Liberal (7,7%) şi Alianţa "Moldova Noastră" (4,3%). În acelaşi timp, aproape 27 la sută dintre alegători nu ştiu cu cine vor vota sau nu au oferit un răspuns. Datele au fost făcute publice de către Asociaţia Demografilor şi Sociologilor din Moldova, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, prezentând rezultatele sondajului de opinie publică "Vox Populi".
Potrivit sondajului, ratingul celor patru formaţiuni în parte, care alcătuiesc Alianţa pentru Integrare Europeană, este în scădere. Totodată, procentajul PCRM creşte cu 5 la sută faţă de luna ianuarie a acestui an. "Dacă se va menţine acest trend, AIE ar putea ajunge în opoziţie", este de părere preşedintele Asociaţiei, Victor Mocanu..
Menţionăm că sondajul a fost efectuat în perioada 9 – 22 august 2010 pe un eşantion de 1594 de persoane. Marja de eraoare este de plus/minus 2,6%.
Timpul.md