Una din formele cele mai paşnice de manifestare a acestei pandemii este nostalgia după trecut, iar una din formele cele mai violente şi agresive este sacrificarea viitorului în numele acelui trecut. E timpul să ne debarasăm de o iluzie periculoasă, şi anume că totalitarismul comunist se tratează de la sine, fără „intervenţii chirurgicale”, odată cu trecerea timpului. Experienţa celor două decenii care s-au scurs după prăbuşirea instituţională a comunismului în ţările din sudul Europei demonstrează contrariul: mentalitatea comunistă nu dispare de la sine, ea are capacitatea de a renaşte din sine, ca pasărea Phoenix din propria cenuşă. Ca o şopârlă care, pentru a se salva, îşi sacrifică coada, comunismul face unele concesii doar pentru a supravieţui. În copilărie descoperisem un fenomen foarte curios: câţiva ani la rând fiind secetoşi, dispăruse o specie de buruiană. Venind un an ploios, buruiana a reapărut. Explicaţia e simplă: seminţele buruienii s-au „autoconservat” şi, când condiţiile au devenit prielnice, au renăscut şi au dat rod. La fel se întâmplă şi cu mentalitatea totalitaristă a unei societăţi – crezând-o moartă şi dispărută, cum apar condiţiile prielnice, ea reînvie, reapare. De regulă, comunismul renaşte în inimile şi minţile oamenilor pe timpuri de criză şi sărăcie. Iată un exemplu concludent.
România trece azi prin clipe grele. Potrivit unui sondaj IRES, dat publicităţii luni, dacă Nicolae Ceauşescu ar candida la alegerile prezidenţiale avându-i contracandidaţi pe preşedinţii partidelor politice din România, adică Emil Boc, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Marian Sârbu, 41% dintre români l-ar vota. Intenţia de vot vine pe fondul situaţiei în care 63% din respondenţi cred că înainte de 1989 trăiau mai bine, în comparaţie cu doar 23% care spun că nu trăiau bine, iar 9% consideră că trăiau la fel, potrivit sondajului.
După asemenea sondaje înţeleg de ce în presă apar comentarii intitulate „Poporul comunist român”…
Dacă la noi, în R. Moldova, moldovenii ar fi întrebaţi când au dus-o mai bine, după declararea Independenţei RM sau pe timpul lui Brejnev, pun capul la bătaie că mai bine de 60 la sută ar răspunde că au dus-o mai bine pe timpul sprâncenatului ghensek.
O ţară cu o populaţie îmbătrânită întotdeauna va fi nostalgică. Aici trebuie căutată explicaţia mentalităţii totalitariste ce se manifestă prin nostalgia moldovenilor după vechiul regim, după fosta URSS. „Regim criminal”, „gulaguri”, „deportări”, „colectivizare forţată”, „foamete organizată” ş.a.m.d.? Foaie verde! Moldovenii le-au uitat pe toate acestea, ei ţin minte doar că erau tineri, aveau de lucru, făceau copii, statul avea grijă de ei, învăţământul era gratuit, asistenţa medicală – de asemenea… Totuşi, în fosta RSSM a existat un fel de comunism: munca în comun la colhoz, distribuţia aproape egală a roadelor muncii, un stat paternal care avea grijă de fiecare după principiul „câte oleacă la fiecare”…Şi acest „oleacă” le ajungea, oamenii nu erau pretenţioşi, pentru că cei „pretenţioşi” erau puşi imediat la dubă… Pentru foarte mulţi acest mod de viaţă era un adevărat Rai, comunismul promis de Hruşciov. Iată de ce azi în România 41 la sută dintre români l-ar vota pe Ceauşescu, iar la noi, în R. Moldova, peste 60 la sută l-ar vota pe Brejnev (sau chiar pe Stalin).
Uităm de faptul că, după 1990, odată cu dispariţia URSS, moldovenii au fost „izgoniţi din Rai” şi băgaţi într-o nouă orânduire socială – în capitalismul sălbatic, unde codul moral al constructorului comunismului („omul pentru om este frate, tovarăş şi prieten”) a fost înlocuit cu un alt cod, mai puţin moral: „omul pentru om este lup”. În condiţiile pieţei libere şi a concurenţei, statul nu-ţi dă nimic pe degeaba, pentru o bucată de pâine trebuie să lupţi, să te zbaţi, să rezişti, să fii competitiv. Asta e şi tragedia moldovenilor în etate, născuţi şi educaţi în URSS: ei n-au aceste calităţi, ei nu vor şi nici nu ştiu cum să se zbată, să lupte – ei aşteaptă ca statul să le dea, ca pe timpuri… Reflexele comunistoide sunt mai puternice decât instinctul de autoconservare… Marile cuceriri de după 1990 – libertatea şi democraţia – sunt percepute ca o corvoadă, ca o pedeapsă – cui îi trebuie libertate şi democraţie, dacă pentru a trăi trebuie să munceşti din greu?
Resurecţia mentalităţii totalitariste şi a nostalgiilor pentru „trecutul luminos” este însoţită, de obicei, de ieşirea în scena politică a extremiştilor, marginalilor, demagogilor, „patrioţilor” şi escrocilor politici de tot felul. Să nu ne mirăm deci dacă în alegerile din toamnă vor avea priză electorală la public nu numai comuniştii lui Voronin sau „umaniştii” lui Pasat, ci şi fel de fel de „magnifici” născuţi prin laboratoarele coloanei a cincea a Moscovei…
