Cabinetul de ministri a discutat cu partenerii de dezvoltare

Guvernul Filat a participat ieri la o sedinta comuna cu partenerii de dezvoltare, organizata de Banca Mondiala (BM) la Complexul viti-vinicol „Chateau Vartely” de la Orhei si avandu-i ca invitati pe reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), ai organizatiilor internationale si ai ambasadelor acreditate la Chisinau.
Timp de o zi, ei au discutat despre situatia actuala economica din RM si au identificat in comun solutii pentru relansarea economiei. Prim-ministrul Vlad Filat a mentionat ca „nu vom pune pe seama donatorilor rezolvarea problemelor noastre, ci vom implementa reformele”. In acest sens, pana la 26 octombrie, RM va prezenta toate conditiile necesare pentru a incheia acordurile cu institutiile respective, iar pana la sfarsitul acestei luni va fi aprobat si un plan anticriza.
Potrivit reprezentantului BM, e pentru prima data cand se intruneste cabinetul de ministri impreuna cu expertii internationali. El a asigurat ca toate deciziile ce vor fi luate vor fi benefice si corecte pentru viitorul RM, iar premierul a precizat ca, inainte ca Acordul cu FMI sa fie semnat, documentul va fi facut public. Oficialii straini au subliniat ca pilonul principal vizeaza cerintele pentru cresterea economica, iar BM si FMI nu cer RM decat prezentarea unor parametri clari.
„Pe de o parte, vom ajusta cheltuielile bugetare, pe de alta parte, vom veni cu masuri de compensare a reducerii cheltuielilor mentionate. Sunt foarte multe actiuni, inclusiv reforma fiscala, care trebuie privite in complex”, a mai spus Filat.