FMI: economia RM a fost afectata serios de consecintele crizei financiare

„Economia RM a fost afectata serios de consecintele crizei financiare mondiale si in anul curent cresterea economica inregistrata in RM se va contracta cu cel putin cinci la suta in termeni reali”, a spus Iohan Mathisen, Reprezentant Permanent al Fondului Monetar International (FMI) la Chisinau, intr-o conferinta de presa.
Potrivit lui Mathisen, in 2009 exporturile s-au redus cu peste 20 la suta, remitentele cu peste 30 la suta, iar volumul investitiilor straine directe a scazut drastic din cauza diminuarii activitatii economice in tarile din regiune. Deficitul bugetar s-a majorat si se estimeaza pe primul trimestru al lui 2009 la circa 10% din Produsul Intern Brut (PIB). „Cu probleme similare se confrunta toate economiile din regiune, dar si din statele Europei Centrale si de Vest. Si, deocamdata, nu se poate afirma cu certitudine cand va incepe relansarea si cat va dura restabilirea economica. In regiune se preconizeaza ca restabilirea va avea loc treptat doar in 2010. In cazul RM, viteza recuperarii economice va depinde, in cele din urma, de implementarea unor masuri consecvente de reducere a cheltuielilor, de ajustare la situatia creata a politicilor fiscale si de mentinere hotarata a stabilitatii macroeconomice”, a spus Mathisen. El a reiterat ca unele masuri de reducere a cheltuielilor au fost deja intreprinse de Guvern, dar aceste politici urmeaza sa fie continuate. In opinia sa, e necesar sa se revina la prevederea stabilita in Memorandumul de politici, semnat anterior cu FMI, privind suma cheltuielilor orientata la salarizare – aceasta nu poate depasi zece la suta din PIB. De asemenea, el a spus ca reducerea cheltuielilor trebuie sa fie insotita si de identificarea unor noi venituri la buget, acumularile bugetare micsorandu-se semnificativ in ultimele luni ca urmare a reducerii consumului pe piata interna si importurilor. „Va fi, probabil, necesar chiar de majorat, poate si temporar, unele impozite si taxe, fiindca RM, avand o piata a valorilor mobiliare nu prea dezvoltata, nu va fi in masura sa lanseze alte instrumente – de exemplu emiterea unor hartii de valoare de stat care sa fie propuse populatiei sau, mai bine zis, sa utilizeze masiv acest instrument, nici nu exista o experienta in acest sens, precum exista in alte tari”, a apreciat reprezentantul FMI.
Intrebat daca ar putea fi anulata cota 0 la impozitul corporativ nedistribuit, implementat in RM cu incepere de la 1 ianuarie 2008, sau daca ar putea fi majorata de la 20% pana la 25% TVA, precum s-a procedat, de exemplu, in Ungaria, Mathisen a spus ca e prematur sa se pronunte asupra acestor aspecte, deoarece ele urmeaza sa fie discutate cu misiunea FMI, care a sosit miercuri la Chisinau si se va afla aici pana pe 24 aprilie. Reprezentantul permanent a mai informat ca FMI este dispus sa sustina RM in depasirea consecintelor crizei financiare. Dupa discutiile din aceasta saptamana ale misiunii de scurta durata a FMI cu autoritatile, daca acestea vor fi productive, misiunea va reveni intr-o componenta mai desfasurata dupa instalarea in functie a noului Guvern. Avand in vedere ca programul de colaborare cu FMI expira in mai, se va proceda la negocierea unui nou program de colaborare. In acest context Mathisen a aratat ca RM ar putea beneficia de o finantare mai mare din partea FMI decat cea de care a beneficiat in programul anterior, deoarece cotele de tragere a tarilor din resursele Fondului s-au majorat in legatura cu situatia creata in lume. Au fost diversificate si instrumentele de finantare. De exemplu, creditele sau o anumita suma din acestea ar putea fi acordate tarilor nu neaparat in conformitate cu graficul stabilit, in transe egale pe parcurs de mai multi ani, ci in momentul cand tara respectiva va anunta ca are nevoie.
NOTa: Potrivit ultimei revederi a prognozelor macroeconomice, FMI prevede ca in RM in 2009 PIB se va reduce cu 5%, iar in 2010 cresterea va constitui 0,% fata de 7,5% precizate anterior pentru acesti ani in Memorandumul cu FMI si in Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (2008 – 2011) si o inflatie de 4% in 2009 si de 5% in 2010 fata de 9,3% si, respectiv, 7% precizate anterior. Deficitul bugetar se estimeaza la 10,5% din PIB in 2009 si la 9,5% in 2010, fata de 0,5% din PIB preconizate anterior pentru acesti ani. Soldul negativ al balantei comerciale se apreciaza ca constitui 19,5 % din PIB in 2009 si 15,6% in 2010, fata de 15,7si 15,1% preconizate anterior, iar remitentele – 1,15 mlrd. dolari in 2009 si 1,25 mlrd. dolari in 2010, fata de 2,4 mlrd. dolari si 2,1 mlrd. dolari preconizate anterior.
FMI mai face prognoze pentru rezervele oficiale valutare ale BNM – 1,27 mlrd. dolari in 2009 si 2,29 mlrd. dolari in 2010, fata de 2,08 mlrd. in 2009 si 2,36 mlrd. in 2010, preconizate anterior. Aceste rezerve vor acoperi 3,6 luni de import in 2009 si 3,3 luni in 2010. Datoria externa, avandu-se in vedere datoria publica si privata, va constitui, potrivit aprecierilor FMI, 54,8% din PIB in 2009 si 52,3% din PIB in 2010.
Info-Prim Neo